Nicuşor Dan: USR discută cu cinci-şase actuali miniştri în vederea înscrierii pe liste la parlamentare

| 20 sep, 21:58

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Nicuşor Dan, a declarat, marţi, că USR discută cu cinci-şase actuali miniştri în vederea unei posibile participări pe listele formaţiunii pentru alegerile parlamentare, precizând că nu poate dezvălui numele acestora până nu va fi luată o decizie.

"Avem nişte discuţii şi nişte propuneri pe care le-am făcut şi la care aşteptăm răspuns. (...) Nu pot să vă spun cu cine discutăm şi cu cine nu discutăm pentru că nu e corect faţă de ei, dar ceea ce am spus şi ceea ce menţin este că mulţi dintre miniştri sunt ceea ce aşteptăm noi la profilul de oameni pe care îi aşteptăm la USR", a precizat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă. 

Întrebat cu câţi dintre actualii miniştri au fost iniţiate astfel de discuţii, el a arătat că este vorba despre ''cinci-şase". 

"E foarte greu să anticipez, dar sunt câteva nume de oameni pe care îi dorim, cu care discutăm şi care considerăm că se regăsesc în profilul USR. (...) La o conferinţă de presă, în urmă cu o lună sau două, am nominalizat trei persoane care se încadrează în tipul de oameni care spuneam noi că se potrivesc cu ceea ce aşteptăm noi la USR. I-am nominalizat pe Vlad Voiculescu, pe domnul Ghinea şi pe Dacian Cioloş. Menţin chestiunea aceasta. Cu cine vorbim, asta evident că nu o să vă spun. Cred că nu e corect faţă de cei cu care vorbim", a declarat Nicuşor Dan. 

El a menţionat că spre sfârşitul lunii vor fi prezentate rezultatele unui sondaj pe care îl realizează USR. Nicuşor Dan a apreciat că sondajele prezentate acum în mass-media sunt realiste în ceea ce priveşte USR, care e cotat la 5%. Acesta a estimat că în aceste condiţii obiectivul de 10% pentru alegerile parlamentare este unul realist. 

Nicuşor Dan a mai precizat că USR nu va fi interesat să negocieze cu alte partide care vor participa la guvernare, ci exclusiv cu premierul desemnat pe tema programului de guvernare, optând pentru o "mandatare a unui guvern de pe poziţii principiale".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ