Numărul de turişti din unităţile de cazare turistică din România în creştere faţă de anul trecut

| 30 apr, 2013

Peste 1,35 milioane de turişti au sosit în unităţile de cazare turistică din România, în primul trimestru din 2013, în creştere cu 8,2% faţă de acelaşi interval din anul anterior, conform Institutului Naţional de Statistică (INS).

Dintre cei 1.355.000 de turişti sosiţi în unităţile de primire turistică în trimestrul I din 2013, 79,2% sunt turişti români, pondere apropiată de cele din acelaşi interval al anului anterior.

În privinţa sosirilor turiştilor străini în structurile de primare turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o europenii (82,8% din total), iar dintre aceştia 82,5% au fost din ţările UE. Aproape trei sferturi dintre sosiri (74,4%) au fost consemnate în hoteluri, în creştere faţă de primul trimestru din 2012 cu 4,1%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în intervalul ianuarie-martie 2013, au însumat 2.592.000, în creştere cu 6,3% faţă de cele din trimestrul I 2012. Ponderea turiştilor români a fost, din nou, cea mai mare comparativ cu vizitatorii din străinătate, cu 78,1% din numărul total de înnoptări.

Durata medie a şederii, în primul trimestru din acest an, a fost de 1,9 zile la turiştii români, în timp ce la turiştii străini a fost de două zile.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost, în trimestrul I 2013, de 1.421.000, în creştere cu 2,4% faţă de acelaşi trimestru din anul precedent. Cei mai mulţi dintre aceştia au provenit din ţări situate în Europa (95,1%). Altfel, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, s-au cifrat la 2.437.000, în creştere cu 5,4%, comparativ cu trimestrul I din 2012. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de către vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 76,4% din numărul total de plecări.

 

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ