Odonanţa de urgenţă privind regenerabilele este investigată de Comisia Europeană

| 17 iun, 2013

Asociaţia Română a Industriei Fotovoltaice (RPIA) denunţă faptul că măsurile actului normativ privind schema de sprijin a producătorilor de energie regenerabilă, adoptate de Guvern, sunt "neclare, abuzive şi neconstituţionale".

În acest caz, Direcţia Generală pentru Concurenţă a Comisiei Europene a demarat o procedură preliminară de investigare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă privind schema de sprijin a producătorilor de energie regenerabilă.

Asociaţia Română a Industriei Fotovoltaică a precizat într-un comunicat, citat de Hotnews.ro, că "analizează în prezent toate căile legale disponibile, atât naţionale cât şi internaţionale, pentru stoparea Ordonanţei de Urgenţă 57/2013", subliniind că prevederile acesteia "distorsionează piaţa de energie electrică în general, prin introducerea de excepţii, restricţii, prevederi confuze şi retroactive".

Ordonanţa de Urgenţă 57/2013 privind amânarea acordării unui număr de certificate verzi a fost publicată în Monitorul Oficial, în data de 7 iunie, cu modificări majore faţă de proiectul iniţial. Astfel că, a fost introdusă o prevedere potrivit căreia nu va beneficia de certificate verzi energia produsă în centrale electrice fotovoltaice situate pe terenuri care, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, erau în circuitul agricol.

În acelaşi document se precizează că nu se vor mai acorda certificate verzi pentru "cantităţile de energie electrică elibrate suplimentar de unităţile dispecerizabile faţă de cantităţile de energie electrică din notificările fizice orare transmise de producătorii de energie electrică din surse regenerabile la operatorul de transport şi sistem".

Începând cu 1 iulie 2013, ordonanţa mai prevede amânarea temporară a acordării unui număr de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs de centrale electrice hidro noi cu puteri electrice instalate mai mici sau egale cu 10 MW (un certificat verde), de centrale eoliene (un certificat verde), respectiv de centrale electrice solare (două certificate verzi).

Recuperarea certificatelor verzi se va face începând cu 1 aprilie 2017 pentru centrale hidro şi solare, respectiv începând cu 1 ianuarie 2018 pentru centralele eoliene. Recuperarea se face eşalonat până cel târziu pe 31 decembrie 2020, iar modalitatea de recuperare se stabileşte de ANRE.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ