Orban: Somăm Guvernul să organizeze alegeri locale anticipate cât mai repede

| 02 aug, 19:19

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat luni că formaţiunea somează Guvernul să organizeze alegeri locale anticipate în localităţile în care nu mai există primari, arătând că în cazul în care Executivul nu va anunţa data acestui scrutin va fi demarată procedura de atac în contencios administrativ.

 

"Constatăm că Guvernul cu stele a pus în cui democraţia şi a uitat să organizeze alegeri locale acolo unde sunt vacante poziţiile de primar. La ora actuală în peste 30 de localităţi nu mai există primari din diferite motive, pe motive de incompatibilitate, din motive care ţin de condamnări care au fost primite şi care au dus la vacantarea postului de primar. De cel puţin şase luni de zile Guvernul nu organizează alegeri în aceste localităţi, permiţând conducerea treburilor publice de către oameni care nu au niciun fel de legitimitate şi este o gravă încălcare a legii în România, ca şi o încălcare evidentă a Constituţiei săvârşită de Guvern. Somăm Guvernul să organizeze alegeri locale cât mai repede în localităţile în care posturile de primari sunt vacante, în cazul în care nu vor anunţa data alegerilor anticipate vom demara procedura de atac în contencios pentru a obliga Guvernul să organizeze alegeri locale", a spus Orban, la Palatul Parlamentului, după reuniunea Consiliului Naţional al partidului Forţa Dreptei.
Orban a precizat că atât el, cât şi candidaţii partidului la funcţia de primar vor iniţia procedura prealabilă aferentă procedurii contenciosului administrativ pentru a da în judecată Guvernul astfel încât să îl oblige să organizeze alegeri locale anticipate.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ