Organizatorii concursului "Arhimede" au prejudiciat statul cu 1,7 milioane de lei

| 19 mai, 13:26

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București susțin că prejudiciul adus bugetului de stat prin organizarea concursului școlar "Arhimede" se ridică la 1,7 milioane lei.

Procurorii și polițiștii au efectuat marți 80 de percheziții în municipiul București și în județele Argeș, Ilfov, Constanța, Giurgiu, Maramureș, Sibiu și Buzău, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, delapidare și conflict de interese.

Perchezițiile au avut loc la școli și colegii naționale, precum și la fundații, asociații și persoane fizice, printre care și Asociația "Arhimede".

Citește și:  Percheziții în Capitală și 7 județe! Prejudiciu de peste trei milioane de euro

Din datele și probele administrate în cauză rezultă că persoanele bănuite în acest caz au organizat concursuri școlare, și-au însușit fondurile colectate din taxele de participare, nu au reținut și vărsat la bugetul de stat impozitele cu reținere la sursă și au înregistrat în contabilitatea fundațiilor cheltuieli fictive.

Astfel, persoanele vizate, printre care și reprezentanții "Asociației Arhimede", care se ocupa cu organizarea de cursuri și concursuri școlare, ar fi înregistrat în contabilitate în mod nereal sume de bani reprezentând "taxe cursuri" și "taxe concurs" în valoare de aproximativ 10.769.000 lei, ca fiind "taxe de sponsorizare" și "cotizații membru", atribuindu-le în aparență un caracter legal.

Prejudiciul creat bugetului de stat, pentru perioada 2010 — 2014, calculat pe baza listelor publicate de asociație la concursul "Arhimede", se ridică la valoarea de aproximativ 1.717.000 lei.

Prejudiciul total produs prin săvârșirea infracțiunilor este estimat la 3,14 milioane de euro.

În cauză au fost emise 48 de mandate de aducere pe numele mai multor persoane. Acestea urmează să fie aduse la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice — Sector 4, în vederea audierii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ