Perspective privind creşterea pensiilor

| 18 mai, 2014

Cu 3,8%, România are una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană. Producţia industrială a crescut în primul trimestru cu peste 10%, iar Comisia Europeană estimează o creştere în continuare a nivelului investiţiilor în România, deci mai multe locuri de muncă.

De asemenea, Agenţia de rating Standard&Poor's a îmbunătăţit raitingul ţării noastre, oferindu-i perspectivă stabilă şi astfel făcând-o mai atractivă pentru investitori.  Toate aceste lucruri oferă, potrivit Guvernului Ponta, perspectiva, pentru 2015, de creşteri ale pensiilor mici.

Victor Ponta a declarat că pe fondul unei economii stabile şi în creştere, pensiile vor fi majorate cu 4,5% în 2015, însă premierul ar vrea să mărească pensiile mici, iar pe cele mari să le menţină la nivelul la care sunt. „Anul viitor, o medie de 4,5%, pentru toată lumea. Însă, asta înseamnă 4,5% și pentru cine are pensia mică, și pentru cine are pensia mare. Or, ideea este că mai mult trebuie să dai la cei cu pensia mică, tot încercăm acest lucru. Trebuie să găsim un sistem, dar nu ne lasă Curtea Constituțională, zice să dăm și la cei cu pensii mari, și la cei cu pensii mici la fel. Trebuie să întrebăm la Curtea Constituțională cum putem să sprijinim în primul rând pensiile mai mici, pentru că foarte mulți au pensii sub media la nivel național”.

Anunţul a fost confirmat de ministrul Muncii Rovana Plumb, care a precizat că executivul lucrează la o formulă pentru a mări pensiile celor mici. „Premierul are foarte mare dreptate, pentru că trebuie să găsim o variantă pentru a majora pensiile mici. Noi lucrăm la varinate în aşa fel încât să ţinem cont şi de principiul contributivităţii. Vom avea o întâlnire luni cu toate federaţiile pensionarilor din România pentru a vedea ce soluţie găsim”. Ministrul Muncii a precizat că angajamentul de a mării pensiile foarte mici nu are legătură cu campania electorală, ci este o promisiune făcută înainte de a prelua guvernarea. De asemenea, Rovana Plumb a mai precizat că este convinsă că CCR va lua o decizie pozitivă în ceea ce priveşte creşteriea numai a pensiilor mici.

Şi într-adevăr decizia de a majora pensiile mici nu are legătură cu campania electorală. Până la urmă ce poţi face cu o pensie de 350 de lei? Şi din nefericire sunt mulţi români care încearcă să supravieţuiască cu aceşti bănuţi. Deci, este mai mult decât necesar ca pensiile mici să fie mărite, iar faptul că economia ne permite este un lucru foarte important. Mai mult, o asemenea măsură ar duce la creşterea consumului, fapt ce ar putea genera noi locuri de muncă. Bunicii şi părinţii noştri care sunt la pensie nu mai au timp să aştepte şi de aceea este bine ca guvernanţii să se grăbească.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ