Plenul reunit votează azi numirea lui Vlase la șefia SIE

| 04 iul, 12:53

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc miercuri în şedinţă comună pentru a vota numirea social-democratului Gabriel Vlase în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE).

Gabriel Vlase a fost propus pentru preluarea acestei funcţii de preşedintele Klaus Iohannis. Luni, Comisia parlamentară comună pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe l-a avizat favorabil pe Gabriel Vlase pentru a ocupa funcţia de director al SIE. S-au înregistrat 5 voturi "pentru" şi unul "împotrivă", al reprezentantului USR.

Social-democratul Gabriel Vlase a declarat luni că principalul său obiectiv, dacă va fi validat de plenul Parlamentului ca director al Serviciului de Informaţii Externe, va fi armonizarea legislaţiei, aceasta fiind destul de veche în domeniu.

Liderii PSD-ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, au precizat marţi că Vlase are susţinerea coaliţiei pentru a ocupa această funcţie.

"Are susţinerea coaliţiei PSD-ALDE, eu vorbesc din partea noastră (n.r. - ALDE)", a declarat Tăriceanu.

Întrebat, la Parlament, dacă Vlase are susţinerea lui personală, Dragnea a precizat: "Sigur că da". "Domnul Vlase are susţinerea universală, înţeleg", a comentat el.

La rândul său, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni că liberalii îl susţin pe Gabriel Vlase la şefia Serviciului de Informaţii Externe (SIE). "Am luat decizia de a sprijini propunerea preşedintelui Klaus Iohannis pentru funcţia de şef la Serviciul de Informaţii Externe", a spus Orban.

Tag-uri: gabriel vlase, SIE
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ