PNL: PSD pune televiziunea publică pe mâna AUR, partid extremist; să explice public
PSD pune televiziunea publică pe mâna AUR, a transmis, marți, Partidul Național Liberal, după decizia Birourilor permanente reunite al Camerei Deputaților și Senatului privind numirea conducerilor interimare la TVR și Radio, și anume jurnalista Sorina Matei și Răzvan Dincă.
'PSD a făcut astăzi un pas extrem de grav: a votat propunerea AUR pentru conducerea televiziunii publice. Nu este o simplă numire. Este rezultatul unei înțelegeri politice între PSD și AUR, prin care social-democrații au decis să dea pe mâna unui partid extremist una dintre cele mai importante instituții de informare din România. Votul de astăzi confirmă ceea ce am spus în urmă cu o săptămână: PSD și AUR lucrează împreună și își votează reciproc oamenii și interesele. De această dată, miza este însă mult mai mare: televiziunea națională', se arată într-un comunicat al PNL.
Liberalii consideră că TVR este o instituție plătită de toți românii și prin intermediul ei se informează milioane de oameni, iar 'într-un moment în care România este la granița unui război, iar dezinformarea și propaganda reprezintă amenințări reale, controlul informației publice nu poate deveni moneda unui troc politic între PSD și forțe extremiste'.
'Este cu atât mai grav cu cât AUR promovează constant mesaje anti-europene și preia narative care afectează încrederea românilor în instituțiile statului, în Uniunea Europeană și în parteneriatele strategice ale României. PSD trebuie să explice public de ce a ales să pună televiziunea națională pe mâna forțelor extremiste și ce a primit în schimb. Informarea corectă a românilor este o chestiune de interes național și de securitate națională. TVR nu este televiziunea PSD și nu este televiziunea AUR. Este televiziunea tuturor românilor', a mai transmis PNL.
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au aprobat, marți, noile conduceri interimare la Societatea Română de Televiziune (SRTv) și la Radio România Actualități (RRA).
La Radio a fost desemnat pentru postul de președinte-director general Răzvan Dincă, iar la SRTv - jurnalista Sorina Matei, director general și președinte al Consiliului de Administrație.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x