Ponta: Am cerut de la ministrul de Finanţe diverse scenarii privind creşterea încasărilor la buget

| 24 oct, 2013

Premierul Victor Ponta a declarat joi că nu se ia în considerare pentru bugetul pe anul viitor o majorare a cotei unice şi că i-a cerut ministrului de Finanţe diverse scenarii pentru creşterea încasărilor.

Premierul Ponta a subliniat într-o conferinţă de presă că nu se ia în considerare pentru anul viitor o creştere a cotei unice de impozitare.

"Am văzut că toată lumea îşi dă cu părerea pe la televizor, eu am discutat în primul rând cu preşedintele ANAF, un liberal în care am încredere, un profesionist, domnul Diaconu, care mi-a spus că anul acesta avem un grad de colectare mai mic decât cel previzionat, mai pe româneşte, avem mai puţini bani decât credeam la buget. Am discutat cu ministrul de Finanţe, un alt liberal pe care îl apreciez, cum gândim anul viitor pentru că să vorbeşti pe la televizor că vrei să reduci taxe e cel mai simplu lucru când nu ai nicio responsabilitate. Când eşti ministru de Finanţe, când eşti şef la ANAF, când eşti prim-ministru trebuie să şi faci lucruri, nu doar să le povesteşti pe la televizor şi atunci am cerut de la ministrul de Finanţe diverse scenarii, putem să scădem TVA, putem să scădem CAS-urile, putem nu doar să indexăm pensiile, ci să mărim salariul minim", a afirmat Ponta.

Întrebat dacă persoana vizată de declaraţiile sale este Crin Antonescu, Ponta a răspuns: ''Nu, Doamne fereşte! Cum să mă refer la el''.

Şeful Guvernului a adăugat că s-au discutat diverse scenarii, dar nu i-a fost prezentat încă rezultatul acestora, dar, în opinia sa, cota unică, potrivit programului de guvernare şi acordului în USL, ''poate şi ar fi bine să fie scăzută pentru categoriile de persoane care au venituri reduse, acea scădere la 12 şi la 8%''.

"Nu aduci bani la buget dacă eşti la televizor, banii la buget se aduc prin politici fiscale şi prin creşterea gradului de colectare, iar scenariile pentru anul viitor e uşor să zici să dai bani mai ales dacă ai campanie electorală, dar problema e că noi, cei de la Guvern, trebuie să şi avem acei bani şi împreună cu ministrul de Finanţe şi cu şeful ANAF vom fi capabili şi asta mă angajez să plătim salariile, să plătim pensiile, să asigurăm cofinanţarea pentru fondurile europene, să lansăm câteva proiecte importante de infrastructură. Toată lumea în România e în opoziţie faţă de Guvern şi toată lumea zice să dăm bani", a precizat premierul Ponta.

Întrebat dacă mai intră în calcul scăderea CAS în cazul în care sumele atrase la buget sunt sub aşteptări, Ponta a spus că măsura va fi aplicată "dacă sunt bani".

"Dacă sunt bani. Dacă nu sunt bani... Asta aştept de la ministrul de Finanţe, să ne spună în Guvern sau USL, sau întâi în USL, apoi în Guvern, cum doreşte Crin, care e situaţia, cum stăm cu banii. O să avem o rectificare negativă în acest moment şi nu vreau ca oamenilor să le creăm iluzii cu gândul că o să ne voteze. Nu o să ne voteze decât dacă le spunem adevărul, nu dacă îi păcălim că reducem la toţi taxele şi le dăm la toţi bani", a încheiat premierul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ