Ponta: Contractul iniţial cu Bechtel, avizat de Năstase, era bun

| 14 iun, 2013

Premierul Victor Ponta consideră că forma iniţială a contractului cu Bechtel, avizată de Guvernul Năstase, dar insistă că miniştrii PD sunt vinovaţi pentru problemele ulterioare ale contractului.

Victor Ponta a apreciat că problemele în contractul cu Bechtel au fost generate de conducerea "incompetentă şi iresponsabilă" a Ministerului Transporturilor din 2005, care a început să renegocieze contractul în loc să-l pună în aplicare. În 2005, Ministerul Transporturilor era condus de către democratul Gheorghe Dobre.

"E un contract bun cel din 2004. Eu aşa cred, nu l-am văzut în forma iniţială, ştiam despre preţ şi despre faptul că avem nevoie de autostrada asta. Nu cunosc detalii din contract, nu am participat în niciun fel", a spus Ponta.

Întrebat dacă nu a avut curiozitatea să se uite pe acest contract având în vedere că este vorba de plata a milioane de euro din bugetul României, Ponta a răspuns că sunt "sute de pagini" şi că nu este "domeniul" său, el pricepându-se la drept penal, nu la drept comercal.

Guvernul a reziliat contractul cu Bechtel pentru construirea Autostrăzii Transilvania, statul român urmând să plătească companiei americane 37,2 milioane de euro şi datorii de 50 milioane de euro.

Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu Bechtel, care trebuia executat până cel târziu în 2012.

Pe fondul disputelor politice iniţiate de partidele care s-au succedat la guvernare şi fără bani alocaţi de la buget, proiectul de 415 kilometri a fost derulat într-un ritm lent, iar până în prezent au fost executaţi doar 52 de kilometri pentru 1,4 miliarde de euro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ