Ponta: Instituţiile din România trebuie să vorbească pe o singură voce despre Schengen

| 15 noi, 2013

Victor Ponta susţine că aderarea la Schengen nu trebuie transformată ca de obicei "într-o bătălie de Dâmboviţa" şi că nu trebuie căutat un vinovat pentru că "niciun român nu-i de vină".

"Barroso a spus foarte clar că România şi Bulgaria sunt pregătite şi merită să intre în Schengen şi că amânarea intrării noastre în Schengen este rezultatul unui amalgam - a reluat această idee şi este cea mai corectă şi clară poziţie pe care am auzit vreodată de la un înalt oficial european -, un amalgam incorect de lucruri care se amestecă şi lucruri care ţin până la urmă de extremism, de şovinism, de rasism. Eu aici aş vrea, tocmai în baza acestei declaraţii făcute de preşedintele Barroso alături de mine şi de premierul Moldovei, să fac un apel - şi voi încerca să concretizez instituţional acest apel, către toate instituţiile din România (preşedinte, parlament, partide politice) - să nu mai încercăm să dăm vina unii pe alţii pentru ceva ce nu e vina nimănui", a spus Ponta în cadrul unui briefing de presă, citat de Agerpres.

Premierul Ponta a precizat că va cere tuturor acestor entităţi, precum şi europarlamentarilor români să vorbească "pe o singură voce" despre aderarea la Schengen, reluând practic "cuvânt cu cuvânt" ceea ce spune Jose Manuel Barroso, respectiv faptul că "România şi Bulgaria sunt pregătite să intre în Schengen, iar apelul pentru toate ţările membre este să respecte principiul fundamental al UE, cel al liberei circulaţii".

"'Nu e de vină nimeni din România, pentru că noi ne-am făcut treaba. Acum, că sunt alegeri locale într-o ţară sau în alta, asta va fi tot timpul şi nu putem ca de fiecare dată să aşteptăm să mai treacă nişte alegeri într-una din ţări ca să intrăm în Schengen. Noi suntem pregătiţi, când decizia politică va urma principiul UE foarte bine, cu cât mai repede, cu atât mai bine", a conchis premierul Victor Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ