Ponta: Nu l-am uitat pe Băsescu. Dar el nu poate încurca planurile USL

| 13 ian, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat la România TV că va fi linişte în USL atâta timp cât partidele componente vor avea obiective comune.

„Vom avea linişte atâta timp cât avem obiective comune si acestea să fie obiective care au stat la baza realizării USL. Si, da, eu am incredere ca vom indeplini aceste obiective. Nu l-am uitat pe Traian Băsescu, dar chiar dacă aş vrea să-l uit, nu mă lasă el. De exemplu, azi am votat în Parlament legi respinse de el. Încă avem un preşedinte care ne bagă beţe în roaţe în orice facem”, a declarat premierul Victor Ponta, notează RomâniaTV.net.

El a mai spus că Băsescu nu va putea încurca însă planurile USL.

În legătură cu trecerea candidatului USL la alegerile prezidenţiale în protocol, Ponta a precizat că: "domnul Antonescu este mai sensibil la ce se vorbeşte pe la România TV,  că nu o să mai fie candidat, şi a simţit nevoia să scriem acolo. Lucrurile erau votate de congrese şi, sigur, la un moment dat, toţi colegii liberali au zis să trecem, că prim-ministru, în acord, e Victor Ponta. Domnule, păi e Victor Ponta, nu mai trebuie să îl mai scriem încă o dată. Mă rog. A fost trecut. Dar nu, nu a fost o cerinţă, a fost o chestie care ţine mai mult, repet, de dezbaterea publică", a declarat Victor Ponta.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ