Predoiu: Cred că spre finalul lui ianuarie vom avea corelate politicile de guvernare

| 04 dec, 2014

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat joi că în perioada imediat următoare comisiile PNL vor avea întâlniri sectoriale pentru armonizarea politicilor referitoare la programul de guvernare, arătând că spre finalul lunii ianuarie aceste politici de guvernare vor fi corelate.

Am avut o întâlnire cu colegii în continuarea eforturilor noastre de a finaliza politicile de guvernare, de a armoniza şi de a le integra într-un program coerent care să urmărească proiectul de ţară prezentat de dl Klaus Iohannis în campanie şi programul PNL. Suntem foarte preocupaţi de locuri de muncă, de investiţii şi de a da o nouă credibilitate României din punct de vedere al integrării în circuitul economic european. Suntem preocupaţi de absenţa fondurilor europene, un alt eşec al Guvernului Ponta, şi cred că programul viitor de guvernare trebuie să rezolve aceste probleme concrete. Am fost, de asemenea, în cadrul discuţiilor concentraţi pe un calendar care să optimizeze această muncă pe care o facem', a explicat Predoiu.

El a indicat că în perioada imediat următoare toţi colegii pe comisii vor avea întâlniri sectoriale în care vor discuta armonizarea politicilor pe care le-au elaborat şi până la sfârşitul lui decembrie el va avea discuţii cu fiecare grup de lucru în funcţie de domeniul de activitate.

'Eu cred că spre finalul lunii ianuarie putem să spunem că avem corelate aceste politici. Nu plecăm la treabă pe un teren gol. Există politici elaborate deja în cadrul partidului, dar ele trebuie puse în acord cu dinamica, cu actualitatea pe care ne-o oferă guvernarea proastă a dl Ponta', a afirmat prim-vicepreşedintele PNL.

Predoiu a precizat că joi s-a discutat cu membrii comisiilor de specialitate din fostul PNL şi cu reprezentanţi din fostul guvern din umbră al PDL despre acţiunile în cazul bugetului pe 2015. El a arătat că în acest caz va exista o nouă şedinţă pentru amendamente la buget.

De asemenea, el a anunţat că PNL nu va face publică nicio politică de guvernare până când nu va avea finalizat programul de guvernare.

Întrebat cum va prelua PNL guvernarea, Predoiu a arătat că acest subiect nu a fost discutat.

Cu privire la momentul în care PNL ar putea avea un Guvern din umbră, el a spus că partidul este preocupat de programul de guvernare iar 'restul, la timpul potrivit'.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ