Premierul Cioloş a discutat cu preşedintele german despre oportunităţile de investiţii în România

| 20 iun, 20:21

Premierul Dacian Cioloş i-a prezentat, luni, preşedintelui federal german, Joachim Gauck, oportunităţile pe care le oferă în prezent România pentru investitorii străini în cadrul unei întrevederi pe care cei doi înalţi oficiali au avut-o la Palatul Victoria, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Sursa citată precizează că prim-ministrul român a informat despre intenţia de a efectua în septembrie o vizită în landurile Bavaria, Badern-Wurtemberg şi Westfalia şi Renania de Nord, pentru extinderea cooperării economice bilaterale. 

"Discuţiile au reliefat şi rolul deosebit de important pe care minoritatea germană din România, românii şi etnicii germani originari din România şi stabiliţi în Germania îl au în crearea de punţi de legătură la nivel social, cultural, economic şi politic", informează Guvernul. 

Totodată, în cadrul întrevederii, se arată în comunicat, cei doi înalţi demnitari au abordat câteva dintre principalele provocări interne şi externe cu care se confruntă Uniunea Europeană. "România şi Germania vor avea un dialog intensificat, pentru valorificarea construcţiei europene, punând în centrul acestuia dorinţele cetăţenilor lor", potrivit aceluiaşi comunicat. 

Premierul român şi preşedintele german au avut şi un schimb de opinii pe tema continuării eforturilor de înţelegere şi asumare a trecutului comunist în ţara noastră. 'Preşedintele federal Gauck a oferit experienţa sa personală în acest domeniu. Premierul român i-a mulţumit preşedintelui german pentru vizita în România, apreciind totodată rolul preşedintelui Gauck în promovarea valorilor democraţiei şi libertăţilor cetăţeneşti", mai precizează Guvernul. 

Preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, se află de luni în vizită de stat în România.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ