Procurorii verifică ipoteza izbucnirii incendiului ca urmare a funcţionării defectuoase a aparaturii medicale

| 17 noi, 20:26

Parchetul General a anunţat, marţi, că au fost dispuse expertize şi constatări asupra aparaturii medicale ridicate de la Spitalul din Piatra Neamţ, pentru verificarea ipotezei izbucnirii incendiului ca urmare a funcţionării defectuoase a acestora.

 

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut marţi precizări, printr-un comunicat de presă, în legătură cu avansarea cercetărilor care au loc la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ:
* au fost dispuse expertize şi constatări asupra aparaturii medicale ridicate, pentru verificarea ipotezei izbucnirii incendiului ca urmare a funcţionării defectuoase a acestora;
* obiectele ridicate în vederea expertizării au fost transmise instituţiilor abilitate şi desemnate pentru efectuarea expertizelor şi constatărilor;
* a continuat activitatea de identificare a victimelor;
* au fost efectuate noi audieri de martori.
Procurorii au deschis în acest caz un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Sâmbătă seară, în jurul orei 18,30, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a avut loc un incendiu care a afectat secţia de ATI unde erau internaţi, în două saloane, 17 pacienţi.
În incendiu au murit 10 persoane, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave, fiind transferat la Spitalul Militar "Regina Astrid" din Bruxelles. Alţi şase pacienţi au fost duşi la Spitalul Mobil de la Leţcani, care este unitate suport COVID.

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ