Protestul studenţilor început la Timişoara s-a extins la Iaşi, Constanţa şi Galaţi

| 07 mai, 19:13

Mobilizarea studenţilor din mai multe universităţi a atras aprecierea cadrelor didactice. Tinerii protestează pentru alocarea reală a 6% din PIB pentru educaţie şi pentru ca votul lor în alegerea rectorilor şi a decanilor să conteze în proporţie de 25%.

După două zile de proteste studenţeşti, numai rectorul Universităţii de Vest din Timişoara (UVT) a avut o reacţie publică. „Sunt mândru de aceşti tineri cu iniţiativă”, a spus prof. dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT. Marţi seara, câteva zeci de studenţi de la UVT şi-au petrecut noaptea într-un amfiteatru, în semn de protest faţă de slaba finanţare a educaţiei.

„Am fost toată noaptea în universitate. 70 de studenţi nu au închis un ochi toată noaptea. În amfiteatru o să fim mai multe zile. Trei, patru, o săptămână, cât va fi nevoie. În fiecare zi, de la 8.00 seara, o să avem dezbateri. Poate veni oricine. Sperăm să ni se alăture cât mai multe persoane pe parcurs, de aceea o să mergem pe la cursuri să discutăm cu studenţii”, a spus Vlad Cherecheş, vicepreşedinte educaţional al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), informează Mediafax. Miercuri dimineaţă, circa 50 de studenţi au protestat în faţa Prefecturii Timiş. Ei au purtat banderole negre la gură şi au afişat pancarte cu lozinci: „Vrem 25%”, „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara”, „Vorbim doar în amf. A13 din UVT”.

Revendicările lor se referă la creşterea finanţării educaţiei şi asumarea reală de către Parlament şi Guvern a alocării a 6% din PIB pentru educaţie. Ei mai cer ca ponderea lor în alegerea rectorilor şi a decanilor să crească de la 10 la 25%, creşterea burselor şi a investiţiilor în construcţii de noi cămine şi cantine.

Mişcările de occupy începute la UVT s-au extins şi la Universitatea Maritimă din Constanţa, la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi şi la cea din Iaşi.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ