Ramona Mănescu: Funcţia de ministru al Transporturilor este o provocare

| 25 aug, 2013

"Nu-mi este teamă de funcţia de ministru al Transporturilor, iar dacă eu voi ocupa acest post, până la urmă, voi veni cu soluţii la problemele existente în minister", a declarat, duminică, la Digi24, europarlamentarul Ramona Mănescu, propunerea Biroului Permanent Naţional (BPN) al Partidului Naţional Liberal (PNL) pentru postul de ministru al Transporturilor, agreată de către premierul Victor Ponta.

"Voi renunţa la funcţia de europarlamentar pentru că aşa este procedura, şi dacă voi fi până la urmă persoana care va ocupa funcţia de ministru al Transporturilor va trebui să o fac, oricum. Nu-mi este teamă de această funcţie, ci o iau ca pe o provocare. În general, niciodată nu mi-a fost teamă să ma lansez în proiecte care îmi păreau imposibile şi, de obicei, mi-a plăcut să muncesc, să demonstrez că există oameni serioşi, politicieni serioşi şi sper să mă număr în continuare printre aceştia şi în ochii românilor", a spus Mănescu.

Aceasta a adăugat că, imediat ce va fi confirmată în funcţie, va schiţa un plan de bătaie şi va veni cu soluţii la problemele din minister.

"Nu am avut timp să-mi schiţez un plan de bătaie. Această nominalizare a venit foarte repede, timpul a fost foarte scurt, dar în momentul în care vom şti cu siguranţă că eu voi ocupa acel scaun de ministru al Transporturilor, în mod sigur voi face absolut toate demersurile. Trebuie să ştiu exact care sunt proiectele, care sunt priorităţile, care este situaţia şi împreună cu echipa pe care o voi avea să vin cu soluţii. Deocamdată, este prematur să vorbim despre acest lucru, mai ales că aşteptăm decizia preşedintelui Băsescu, pentru că numai dumnealui va hotărî dacă, într-adevăr, acceptă sau nu propunerea făcută de premierul Ponta", a menţionat europarlamentarul.

Ramona Mănescu va fi propunerea pentru postul de ministru al Transporturilor pe care premierul Victor Ponta o va transmite preşedintelui Traian Băsescu, au declarat, duminică, pentru Agerpres surse oficiale.

BPN al PNL a decis să transmită primului-ministru Victor Ponta două propuneri în vederea unei nominalizări la Ministerul Transporturilor - Nini Săpunaru şi Ramona Mănescu, a anunţat liderul liberalilor, Crin Antonescu.

Conducerea liberalilor a făcut noile nominalizări la şefia Ministerului Transporturilor, în contextul în care deputatul Ovidiu Silaghi, propus anterior pentru această funcţie, şi-a retras candidatura.

Liberalul s-a retras după ce procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva sa, pentru trafic de influenţă în formă continuată, fapte despre care există indicii şi date că ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
26 aug, 2013
omul din umbra
Faptul ca nu are nici in clin nici in maneca cu TRANSPORTURILE o sa semneze fel de fel de acte fara sa stie ce face, iar apoi poate va afla de la DNA ce tampenii a facut si va face si ea PUSCARIE. CAT DE PROASTA POATE FI SA FIE FOLOSITA IN ACEST POST. Si cu asa specialisti pe posturi ne intrebam de ce nu misca nimic in tara.
26 aug, 2013
pensionar
IARASI VOM AVEA -zero km- de autostrada.Clientele de partid si cumetrie, prieteni fac rocada ca saracu CEUSESCU.Ala a facut ceva astia avere,

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ