Retrocedarile - o temă de investigat

| 05 dec, 2014

Schimbările legislative aduse de Monica Macovei au permis toată debandada din domeniul despăgubirii și restituirii proprietăților și apariția unor cazuri precum cel al lui Gheorghe Stelian.

O acuzație extrem de interesantă lansată de ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, a stârnit controverse în spațiul public. Se pare că, în perioada în care a fost avocată, Monica Macovei s-ar fi ocupat de recuperări de retrocedări, iar după ce a ajuns în funcția de ministru al Justiției ar fi promovat în special un pachet de legi în domeniul juridic doar pentru a acoperi proiectele privind proprietățile.

După ce a demisionat din procuratură în 1997 și s-a înscris ca avocat în Baroul București, Macovei s-ar fi ocupat de o serie de dosare de retrocedare. Observând că legislația de la vremea respectivă nu era permisivă în acest domeniu, după ce a fost numită în 2004 ministru al Justiției, Macovei a lansat o perdea de fum cu ajutorul unui pachet de legi privind reforma sistemului juridic, declanșând totodată procedurile pentru un pachet de legi privind modalitățile de restituire a proprietăților.

Citeşte şi: După 10 ani de mandat, Băsescu recunoaște pericolul pe care îl reprezintă Macovei

Rezultatul a fost crearea Fondului Proprietatea în decembrie 2005 și legalizarea jafului despăgubirilor, existând și în mod formal pârghii instituționale pentru protecția celor interesați. Fondul Proprietatea s-a constituit pentru asigurarea resurselor financiare necesare despăgubirii persoanelor expropriate abuziv de statul comunist, care se puteau face în acțiuni, reprezentând valoarea imobilelor care nu putea fi restituite în natură.

Cert este că schimbările legislative aduse de Macovei au permis toată debandada din domeniul despăgubirii și restituirii proprietăților care a urmat și apariția unor cazuri precum cel al lui Gheorghe Stelian, dar și cazurile atât de numeroase privind cumpărarea abuzivă a drepturilor litigioase.

Citeşte şi: REPLICA ZILEI: Monica Macovei îi dă peste bot preşedintelui Băsescu

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
05 dec, 2014
ministru usturoi
dragi romani...
sunt mici probleme cu FMI-ul,cu MTO
le rezolvam noi,eu si Victor
05 dec, 2014
Av.Fertila Gabi
exista in Parlament o initiativa care ar duce la modificarea pensiilor parlamentarilor...
revenirea la pensiile speciale marite ale parlamentarilor..
intrebati-l pe lacatusul Nicolicea,tot Monica M este de vina?
o sa urmarim dezbaterea legislativa si s-ar putea sa nu mai facem o comisie,s-ar putea sa-l trimitem repede acolo de unde l-a recrutat PCR...acolo unde are calificarea de baza
05 dec, 2014
Av.Fertila Gabi
"MM s-ar fi ocupat"
"ar fi promovat"
"Cert este că schimbările legislative aduse de Macovei "
cert este ca bati apa in piua....schimbarile legislative se fac in Parlament,se cenzureaza de CC
de fapt nici nu mai are importanta cine a modificat legea:este bine ca Adam,Hrebenciuc,Stelian ,Cocos,sunt unde sunt..
sper sa-i prinda pe toti,poate si pe tata socru
PS:pentru ziaristul lui Peste Prajit....
Daca strungarul Nicolicea este asa de destept,USL-ul avand majoritate de peste 70% din 2012,de ce n-au schimbat legea?
poate era si el interesat?
ramane o tema de investigat...
n-am uitat :54-46....
05 dec, 2014
postac Hotnews
PCR=FSN=PSD=PSDR=PSD aripa tanara Ghita
"Ciocoii noi îi mazilesc pe cei vechi, la o petrecere utecistă cu pileală de 2014, la noul cămin cultural din satul Bucureşti"

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ