Reverență în fața unui geniu: Radu Beligan împlinește 95 de ani de viață și 75 de ani de teatru

| 15 dec, 2013

Unul din cei mai reprezentativi actori ai ”Generației de aur”, Radu Beligan declara cu ceva timp în urmă, privind în retrospectivă la viața și cariera sa artistică: Radu Beligan: Am traversat patru dictaturi și pot să vă spun acum, în gura mare, că am fost necredincios regimurilor și-ntotdeauna credincios României!

Sâmbăta aceasta, Maestrul Beligan ne oferă iarăși onoarea și privilegiul de a-l aplauda dublu, la scenă deschisă: o dată pentru la împlinirea vârstei de 95 de ani de viaţă şi 75 de ani de carieră, a doua oară, chiar de ziua lui pentru menționarea sa în Cartea Recordurilor pentru cel mai longeviv actor aflat în activitate pe scenă.

Radu Beligan va fi sărbătorit sâmbătă, de la ora 12,00, pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului prin inaugurarea unui binecunoscut simbol al teatrului, 'Gongul Thaliei' – un simbol al longevității şi evoluţiei spirituale a slujitorilor scenei, marcând în acest fel 200 de ani de istorie a teatrului în Bucureşti, informează Agerpres. Ulterior sărbătoritul va putea fi admirat și aplaudat seara, la ora 19:00 și pe scena Teatrului Metropolis, în noul spectacol cu premiera absolută 'Lecţia de violoncel' de Mona Radu, în regia lui Felix Alexa, alături de actori ai Teatrului Naţional: Lamia Beligan, Marius Manole şi Tania Popa/Rodica Ionescu.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ