SCUMPIRI DE LA 1 APRILIE: LISTA produselor pentru care vom plăti mai mult începând de mâine

| 31 mar, 2014

Românii vor plăti de marţi, 1 aprilie, cu 0,41 lei mai mult pentru litrul de carburant de la pompă, vor cumpăra un pachet de ţigări mai scump cu 0,3-0,5 lei, iar preţul gazelor naturale va fi mai mare cu 2% pentru consumatorii casnici.

Majorarea accizei pentru carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru, intră marţi în vigoare, având ca efect creşterea cu 0,41 lei/litru a preţului labenzina cu plumb şi fără plumb, motorină şi petrolul folosit drept combustibil pentru motor (kerosen) , potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor.

Pe de altă parte, preţul gazelor naturale se va scumpi marţi cu 2% pentru consumatorii casnici. Vestea bună este că autorităţile nu au în vedere o creştere a preţului la energie electrică.

Guvernul a adoptat miercuri ordonanţa care menţine preţul de referinţă la gaze pentru consumatorii industriali la nivelul din ianuarie şi hotărârea care stabileşte volumul de energie regenerabilă subvenţionată.

Premierul anunţase luni că taxa de cogenerare pentru exportul de electricitate va fi eliminată, iar preţul de referinţă la gaze pe piaţa liberă pentru consumatorii industriali va fi cel din ianuarie 2014, în timp ce pentru consumatorii casnici va creşte cu 2%.

"La gaze, de la 1 aprilie preţul pentru consumatorii casnici, în baza calendarului negociat de fostul guvern şi aplicat de noi, va creşte cu 2%, în schimb pentru toţi cei aflaţi pe piaţa liberă preţul de referinţă va fi cel de la 1 ianuarie 2014", a spus Ponta.

Potrivit calendarului de eliminare a preţurilor reglementate, preţul gazelor naturale pentru consumatorii noncasnici urma să crească cu 5% de la 1 aprilie.

Taxa de cogenerare este încasată de companiile care produc simultan energie electrică şi termică şi este plătită de orice consumator. Taxa se aplică în intervalul 2011-2023, iar ponderea ei în facturi este de 2-3%.

Românii vor plăti mai mult şi pentru ţigări de la 1 aprilie, astfel că un pachet va costa cu 30-50 de bani în plus, odată cu majorarea accizei totale de la 81,78 euro/1.000 ţigarete la 84,37 euro/1.000 ţigarete şi a accizei la benzină şi motorină cu 7 eurocenţi pe litru, potrivit unor estimări din piaţă.

Nivelul accizei specifice va fi de 59,77 euro/1.000 ţigarete, faţă de 56,71 euro/1.000 de ţigarete în prezent.

Acciza ad valorem va scădea uşor, de la 19% la 18%, iar acciza minimă pentru perioada 1 aprilie 2014 - 31 martie 2015 va fi de 81,5 euro/1.000 de ţigarete, faţă de 79 euro/1.000 de ţigarete în momentul de faţă.

"Se observă o scădere a procentului accizei ad valorem, raportată la preţul de vânzare cu amănuntul şi o creştere a nivelului accizei specifice - componentă fixă a accizei totale, ceea ce este în concordanţă cu principiul consolidării fiscale, fapt care asigură un nivel de colectare a veniturilor la buget mai ridicat şi fix, indiferent de preţ", arăta nota de fundamentare ataşată proiectului de Hotărâre de Guvern privind creşterea accizelor.

O astfel de măsură impactează cu precădere asupra ţigărilor mai ieftine şi acţionează în direcţia apropierii preţurilor spre cele din categoria premium.

Preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul (WAP) aferent anului trecut este de 12,9508 lei/pachet, respectiv 2,7334 euro/pachet (136,67 euro/1.000 ţigarete).

La începutul anului, accizele pentru toate produsele au crescut cu 4,77%, întrucât Guvernul a decis să aplice rata medie anuală a inflaţiei calculată în septembrie peste nivelul de curs din 2012.

Tot de la 1 aprilie operatorii telecom vor practica tarife de interconectare mult reduse, de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,96 eurocenţi/minut în cazul telefoniei mobile şi de la 0,67 la 0,14 eurocenţi/minut pentru telefonia fixă.

Tarifele de interconectare, sau de terminare a apelurilor în altă reţea, sunt plătite între operatori pentru convorbirile clienţilor în afara reţelei la care sunt abonaţi sau au cartelă prepaid. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput clientului care iniţiază apelul.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a adoptat deciziile prin care sunt stabilite noile tarife maxime pentru serviciile de interconectare în vederea terminării apelurilor în urma avizului favorabil primit din partea Comisiei Europene

Noile tarife vor deveni obligatorii pentru toţi furnizorii de reţele din România identificaţi cu putere semnificativă pe pieţele de terminare a apelurilor la puncte fixe şi mobile: 46 de furnizori de reţele fixe şi 6 furnizori de reţele mobile.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ