UPDATE. DNA cere confiscarea extinsă în cazul averii lui Sorin Oprescu

| 20 noi, 15:27

UPDATE. Procurorii DNA solicită confiscarea extinsă a averii primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, deoarece sumele de bani și valoarea imobilelor deținute de el și partenera sa de viață depășesc cu mult veniturile menționate în declarațiile de avere.

UPDATE 20.57 În rechizitoriul trimis în instanță, DNA arată că, urmare a investigațiilor financiare efectuate cu privire la situația materială a inculpaților și membrilor familiilor lor, în cazul lui Oprescu au rezultat indicii cu privire la incidența dispozițiilor art. 112 (1) C.pen. referitoare la măsura confiscării extinse.

În consecință, DNA a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui apartament deținut de Oprescu în sectorul 1 al Capitalei, cu o suprafață totală de 244 mp (din care patru camere și dependințe — 172,34 mp, 4,84 mp loggie; 48,78 mp terasă, loc de parcare la demisol 15,60 mp și boxă demisol 2,63 mp), plus cota parte din teren — 101,64 mp, până la concurența valorii de 1.264.531 lei.

De asemenea, a fost pus sechestrul pe casa lui Oprescu din localitatea Ciolpani, cu o suprafață de 526 mp și teren de 895 mp, până la concurența valorii de 115.252 lei.

Procurorii au pus sechestru și pe un imobil din sectorul 1 al Capitalei, ce aparține partenerei lui Oprescu, până la concurența valorii de 2.411.019 lei.

În plus, anchetatorii au indisponibilizat mai multe sume de bani găsite la perchezițiile efectuate în locuința primarului: 31.350 lei, 9.000 euro, 31.050 lei și 40.000 lei, 500 euro.

"Pentru a se ajunge la această măsură s-a apreciat, în esență, că din extrasele de cont ale inculpatului rezultă alimentarea conturilor cu sume în numerar al căror cuantum depășește cu mult veniturile licite menționate în declarațiile de avere și cele declarate organelor fiscale. O parte din sumele depuse în anul 2012 în contul său de campanie electorală nu provine de la persoanele menționate în acele documente. Veniturile obținute de tatăl său în ultimii 10 ani din viață erau insuficiente pentru a fi sursa unei mari părți din sumele de bani găsite la percheziția domiciliară (bancnotele fiind prea noi) și a celor menționate în declarația de avere", se arată în rechizitoriul procurorilor.

Procurorii au dubii și în legătură cu declarația partenerei lui Oprescu, care a susținut că a primit sume de bani cu titlul de împrumut (în jur de 200.000 — 400.000 de euro) de la diverse persoane și nu de la primar.

De asemenea, anchetatorii susțin că partenera lui Oprescu și-a cumpărat imobilul în care locuiește în mod netransparent, motiv pentru care a fost pus sechestru și pe locuința ei.

"Ținând cont că s-a probat faptul că inculpatul Oprescu Sorin a comis infracțiunea de luare de mită, totodată făcând parte din anul 2013 dintr-un grup infracțional organizat, care avea ca scop exact săvârșirea infracțiunilor de dare și luare de mită, dobândind bunuri și valori care depășesc veniturile sale licite, din care o mare parte le-a transferat unui membru de familie în sensul legii penale, precum și considerentele expuse în ordonanțele de luare a măsurilor asiguratorii, se impune, în conformitate cu dispozițiile art. 112 (1) și art. 289 alin. 3 C.pen., confiscarea extinsă de la inculpat și de la partenera sa de viață a sumelor care depășesc valoarea veniturilor licite", se mai arată în rechizitoriul DNA.

 

 

Sorin Oprescu, primarul suspendat al Capitalei, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu  şi constituire a unui grup infracțional organizat.

Oprescu este acuzat, alături de alţi fuincţionari din primărie, că au acordat contracte publice şi au condiţionat plata lor de primirea de foloase.  În momentul reţinerii lui Oprescu, procurorii au găsit în maşina lui o sumă de bani despre care spun că provine din mită.

 

COMUNICAT DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, au dispus trimiterea în judecată,

în stare de arest preventiv a inculpaților: 
STANCA CRISTIAN, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: 
- complicitate la luare de mită (4 infracțiuni), 
- complicitate la dare de mită, (2 infracțiuni), 
- constituire a unui grup infracțional organizat,

CONSTANTINESCU MIRCEA OCTAVIAN, directorul Direcției Economice din cadrul aparatului Primarului Municipiului București, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită, 
- constituire a unui grup infracțional,

ȘUPEALĂ FLORIN, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului (C.C.P.B.P.B.) cu atribuții de director adjunct, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită, 
- constituire a unui grup infracțional organizat,

BENGALICI CLAUDIU, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: 
- complicitate la spălare de bani (3 infracțiuni), 
- constituire a unui grup infracțional organizat,

în stare de arest la domiciliu a inculpaților: 
OPRESCU SORIN MIRCEA, primar al municipiului București, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: 
- luare de mită, 
- spălare de bani 
- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, 
- constituire a unui grup infracțional organizat

POPA BOGDAN CORNEL, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului și ulterior al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită (4 infracțiuni), 
- complicitate la luare de mită, 
- dare de mită (2 infracțiuni), 
- complicitate la dare de mită, 
- trafic de influență (5 infracțiuni), 
- spălare de bani (4 infracțiuni), 
- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, 
- efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată(3 infracțiuni),
- constituire a unui grup infracțional organizat.

ALBU ROMEO, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: 
- complicitate la spălare de bani (2 infracțiuni), 
- complicitate la complicitate la dare de mită 
- constituire a unui grup infracțional organizat,

sub control judiciar a inculpatului PETROI AVASILOAE RUXANDRA MIHAELA, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită, 
- constituire a unui grup infracțional organizat,

și în stare de libertate a inculpatului NIȚĂ ION, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: 
- complicitate la spălare de bani (2 infracțiuni), 
- constituire a unui grup infracțional organizat.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
Inculpatul Popa Bogdan Cornel, în calitate de director al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane a constituit un grup infracțional organizat la care au aderat ulterior și ceilalți inculpați, care avea ca scop săvârșirea de infracțiuni de corupție, mai precis dare și luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipiului București, grup pe care, de la finalul anului 2013, l-a condus inculpatul Oprescu Sorin Mircea.

Inițial, structura grupului era simplă și perfect adaptată scopului urmărit, presupunând doar un lider (directorul instituției publice cu rol de autoritate contractantă, calitate în care dispunea de influența necesară determinării câștigătorului unei proceduri de achiziții publice, dar și dreptul de a semna acordurile cadru și contractele), conducători de societăți private care doreau să execute lucrări, precum și o sumă de apropiați ai liderului care să-l ajute, prin documente fictive și societăți fără activitate, să obțină în numerar, într-o formă aparent legală, mita plătită de contractorii privați.

Pe măsură ce alte persoane, sesizând activitatea grupului, au aderat la acesta în vederea obținerii unor foloase materiale, în paralel cu demersurile liderului în vederea extinderii activității pentru mărirea mitei, structura și funcționalitatea grupului au suferit modificări, culminând la finalul anului 2013 cu instalarea unui nou lider (șeful autorității publice locale executive), crearea unui eșalon de „secunzi” ai săi (o persoană de încredere și fostul lider), dar și a unui palier mai larg al factorilor de decizie necesari din alte instituții.

În același context, în cursul anului 2014, inculpatul Oprescu Sorin Mircea a desemnat la conducerea Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului pe inculpații Petroi Avasiloae Ruxandra Mihaela și Șupeală Florin, persoane obediente față de inculpatul Popa Bogdan Cornel, numit și el la conducerea Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane și a impus introducerea în grup a inculpatului Stanca Cristian.

Acesta din urmă a fost angajat și promovat la A.C.C.U. la insistențele primarului municipiului București, în vederea obținerii unui control mai ridicat asupra deciziilor inculpatului Popa Bogdan Cornel.

In acest sens inculpatul Oprescu Sorin Mircea, folosindu-se de atribuțiile de Primar al Municipiului București, a impus funcționarilor competenți din cadrul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane și Direcția de Resurse Umane din subordinea sa, angajarea inculpatului Stanca Cristian, aprobând personal crearea unui post de referent în cadrul instituției și, ulterior, transformarea acestui post într-unul de inspector de specialitate, cu încălcarea prevederilor legale referitoare la transformarea posturilor, în folosul aceluiași inculpat.

La data de 05 septembrie 2015, inculpatul Oprescu Sorin Mircea în calitate de Primar al Municipiului București, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpații Popa Bogdan Cornel și Stanca Cristian, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinși în mod necuvenit de cei doi de la administratorii unei societăți comerciale (denunțători în cauză), în legătură cu un contract de execuții lucrări în cadrul Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului.

Prin această conduită, Primarul al Municipiului București nu a făcut altceva decât să “ valideze” activitatea infracțională desfășurată de inculpații Stanca Cristian și Popa Bogdan Cornel, dar și menținerea acestuia din urmă în funcția de director al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, cu luarea în considerare a posibilității numirii sale ca director la A.L.P.A.B., deși știa că acesta comite infracțiuni de corupție.

La aceeași dată, inculpatul Oprescu Sorin Mircea, după primirea celor 25.000 euro de la inculpatul Popa Bogdan Cornel, în scopul disimulării originii ilicite a acestei sume, a remis unei alte persoane suma de 11.000 euro pentru a-și achita o obligație contractuală.

În perioada 2013-2014, inculpatul Popa Bogdan Cornel, în calitate de director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului și în legătură cu încheierea a două acorduri cadru, a pretins și primit sume totalizând de 2.798.941,61 lei de la administratorii unei societății comerciale (denunțători în cauză), prin intermediul unor persoane și firme controlate de el prin inculpații Albu Romeo și Bengalici Claudiu, respectiv controlate de Niță Ion, susținând că prin influența pe care o are asupra inculpaților Oprescu Sorin Mircea și Constantinescu Mircea-Octavian, materializată prin faptul că aceștia din urmă ar dori mită, îi va determina:

- să dispună virarea cu prioritate a sumelor necesare către instituția respectivă pentru a se putea achita lucrările executate de societatea martorilor denunțători, 
- să fie de acord cu executarea lucrărilor pentru beneficiarul C.C.P.B.P.B., aflat în subordinea lui, de către societatea denunțătoare, 
- să prindă în bugetul C.C.P.B.P.B., aferent anului 2014, suma necesară pentru execuția unor lucrări.

În perioada mai-august 2015, în același context, inculpatul Popa Bogdan Cornel, în calitate de director al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, împreună cu inculpatul Stanca Cristian, a pretins de la aceeași martori denunțători, prin intermediari, suma 60.000 euro, ca mită pentru inculpatul Oprescu Sorin Mircea.

În perioada 2013 – 2015, inculpatul Popa Bogdan Cornel, în calitate de director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului și ulterior al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, a pretins și primit, personal sau prin intermediari, de la aceeași oameni de afaceri suma totală de 10.442.834,62 lei, pentru: a facilita câștigarea contractului de către societatea denunțătoare, a vorbi cu angajații din subordine să accepte documentația de atribuire propusă de denunțători, să o și aprobe personal, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de societatea denunțătoare foarte repede față de momentul facturării.

De asemenea, pentru aceeași bani, inculpatul Popa Bogdan Cornel a promis denunțătorilor că va facilita încheierea unui acord cadru cu societatea oamenilor de afaceri urmând ca, în calitatea sa simultană de persoană care controla o firmă prin intermediul inculpatului Bengalici Claudiu, să subcontracteze în întregime către societatea denunțătoare execuția lucrărilor, să vorbească cu angajații din subordine sa accepte documentația de atribuire propusă de denunțători și să o aprobe personal.

În perioada mai-august 2015, inculpatul Popa Bogdan Cornel, împreună cu inculpatul Stanca Cristian a pretins, prin intermediari, de la aceeași denunțători suma de 852.626, 5 lei, din care au primit suma de 5.000 euro, pentru a fi de acord să vireze din patrimoniu A.C.C.U. în cel al C.C.P.B.P.B. sumele necesare, pentru ca aceasta din urmă să achite, contravaloarea lucrărilor executate de societatea denunțătoare, în temeiul unui contract de prestări servicii.

În perioada mai-iulie 2015, inculpatul Popa Bogdan Cornel a promis inculpaților Șupeală Florin și Petroi Avasiloae Ruxandra Mihaela, în numele denunțătorilor, suma de 70.000 euro mită, lucru cu care aceștia au fost de acord, pentru ca instituția pe care o reprezentau să încheie și să deruleze un contract de prestări servicii cu societatea administrată de către aceeași oameni de afaceri.

În luna august 2015, inculpatul Popa Bogdan Cornel a pretins și a primit de la denunțători prin intermediul inculpatului Albu Romeo suma de 7.000 euro, pentru a-i remite inculpatului Constantinescu Octavian Mircea, director economic în cadrul aparatului Primarului Municipiului București.

În ziua următoare, inculpatul Popa Bogdan Cornel i-a remis inculpatului Constantinescu Octavian Mircea suma de 4.000 euro, deoarece acesta din urmă a fost de acord să dispună virarea cu prioritate a sumelor necesare către C.C.P.B.P.B., pentru a se putea achita lucrările executate de societatea denunțătoare.

În perioada 2013-2015, inculpatul Popa Bogdan Cornel, prin intermediul inculpaților Albu Romeo, Niță Ion și Bengalici Claudiu au disimulat adevărata natură a provenienței mai multor sume de bani primite cu titlu de mită și preț al influenței de la martorii denunțători:

- prin crearea aparenței că între societatea denunțătoare și firmele administrate de ultimii trei au existat relații contractuale,

- prin solicitarea ca societatea denunțătoare să-i achite o sumă de bani prin achiziția de produse și materiale, în vederea amenajării restaurantului la care este asociată o rudă de-a inculpatului Popa Bogdan Cornel,

- prin subcontractarea către societatea denunțătoare de la una dintre firmele controlate de inculpatul Popa Bogdan Cornel a unor lucrări la o valoare net inferioară celei existente în documentele încheiate între aceasta din urmă și instituția publică condusă de inculpat, creându-se astfel aparența că, diferența de valoare reprezintă valoarea profitului și nicidecum mita și prețul influenței.

În perioada 24.10.2014-07.05.2015, inculpatul Popa Bogdan Cornel, în calitate de director la Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, a semnat mai multe acte adiționale, toate încheiate între instituția pe care o reprezenta și firma pe care o controla prin inculpatul Bengalici Claudiu, prin care valoarea contractelor subsecvente a depășit valoarea maximă a acordului cadru menționat.

Prin această activitate inculpatul Popa Bogdan Cornel a obținut personal, ca persoană care controla firma respectivă, un folos material de 612.521,44 lei.

În perioada ianuarie 2013 - 23 august 2015, deși ocupa o funcție de conducere în cadrul Primăriei Municipiului București, inculpatul Popa Bogdan Cornel a condus activitatea mai multor firme pe care le controla și care au derulat contracte cu instituțiile pe care le conducea.

În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile (apartamente, case și terenuri) deținute în proprietate sau în coproprietate, precum și asupra bunurilor mobile (autoturisme, ceasuri scumpe etc.) și mai multor sume de bani descoperite cu ocazia perchezițiilor sau în diferite conturi bancare ale inculpaților Constantinescu Mircea Octavian, Petroi Avasiloae Ruxandra Mihaela, Șupeală Florin, Albu Romeo, Bengalici Claudiu și Niță Ion.

Totodată, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurator asupra sumelor de bani (102.400 lei și 9.500 euro) descoperite cu ocazia percheziției, precum și asupra a trei bunuri imobile (case) deținute în proprietate sau în coproprietate de către Oprescu Sorin Mircea.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de menținere a măsurilor preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 noi, 14:41
Slavila Precup
COLABORARE
CAUTAM COLABRATORI ! Operator PC online. Program flexibil, la biroul de acasa : 1-2 ore zilnic Contract legal,venituri suplimentare motivante, instruire gratuita, si dupa 3 luni, veti primi scrisoare de recomandare ! Sunt necesare Informații COMPLETE si CORECTE despre proiect ! Aici este vorba despre foarte multe informații; sunt împărțite în mai multe lecții și oferite tuturor în mod gradat, sistematic, NUMAI pe email ! Lectiile va pregatesc sa realizati profituri in acest proiect ! PROIECTUL vizează piața americană si internationala a cărților electronice; se poate lucra de oriunde din țară și din străinătate. Pentru a primii mai multe detalii, trimiteti INFO la adresa de email: [email protected]
21 noi, 12:41
magica doru
dna
DNA, SA NE TRAIESTI
20 noi, 16:00
Nicolae Farcaş
Oportunitate!
Căutăm colaboratori pentru o activitate desfășurată acasă, pe calculator. Se asigură instruire gratuită sub forma unor lecții trimise prin email. Nu necesită experiență. Ai nevoie de acces la internet și cunoștințe minime PC. Pentru mai multe detalii trimite un mesaj cu textul INFO la dresa de email [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ