Sorin Oprescu va OPERA din nou. A revenit ca angajat al Spitalului Universitar de Urgență București

| 27 ian, 11:21

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a revenit ca angajat al Spitalului Universitar de Urgență București, el lucrând în aceeași secție de chirurgie, conform unor surse medicale citate de Agerpres.

 

"S-a întors. Este echipat. Lucrează la aceeași secție de la etajul 6, unde își desfășura activitatea și înainte", au precizat sursele citate.

Săptămâna trecută, Curtea de Apel București i-a admis lui Sorin Oprescu o cerere de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu și constituire a unui grup infracțional organizat.


Pe timpul cât se află sub control judiciar, Oprescu are mai multe obligații, printre care: să nu depășească limita teritorială a municipiului București; să se deplaseze doar la Spitalul Universitar de Urgență București, magazine alimentare și farmacii de pe raza sectorului 1 sau unități spitalicești din București; să nu se apropie de ceilalți inculpați sau martori din dosar; să nu exercite funcția de primar; să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice.

Pe 20 noiembrie 2015, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane, printre care Bogdan Popa — director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești și ulterior al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, Mircea Octavian Constantinescu — directorul Direcției Economice din Primăria Generală a Capitalei, Florin Șupeală — director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești, Claudiu Bengalici — administrator al unei societăți comerciale, Cristian Stanca (fostul său șofer), Ruxandra Avasiloae — director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ