Stelian Fuia: Voi aduce documente pentru a arăta că sunt nevinovat

| 21 ian, 2014

Stelian Fuia a declarat marţi, la ieşirea de la DNA, că în dosarul în care este cercetat a primit de două ori neînceperea urmăririi penale şi că în continuare va aduce documente care dovedesc nevinovăţia sa, precizând că imobilele din patrimoniul Staţiunii Fundulea nu au ajuns la familia lui.

"Acesta este un dosar în care eu am luat de două ori NUP. În continuare voi aduce toate documentele legale necesare pentru dovedirea nevinovăţiei", a spus fostul ministru al Agricuturii Stelian Fuia, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conform Mediafax.

Întrebat cum comentează faptul că imobile din patrimoniul Staţiunii de Cercetare Fundulea au ajuns la membri ai familie sale, Fuia a răspuns: "Afirmaţia este eronată, pentru că imobilele nu au ajuns la familia mea".

Fuia nu a dorit să facă alte comentarii şi a precizat că miercuri va da o declaraţie "în Comisie".

Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia a fost audiat la DNA, în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu, în legătură cu vânzarea unor imobile aparţinând Staţiunii de Cercetare Fundulea, prin care ar fi fost favorizaţi sora şi cumnatul acestuia.

DNA a anunţat, în 8 ianuarie, că a fost începută urmărirea penală faţă de Stelian Fuia, director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea la data faptelor, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi sora şi cumnatul acestuia, Alexandrina şi Daniel State, asociaţi la SC Procera Agrochemicals, acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă calificată.

Procurorii au arătat, în rezoluţia de începere a urmăririi penale, că Stelian Fuia, în calitate de director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice (SCDPAM) Fundulea, "a omis îndeplinirea unui act de serviciu în cadrul unei proceduri de executare silită", fapt ce a permis vânzarea ilegală, printr-o licitaţie din 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului către o persoană fizică, banii fiind plătiţi societăţii la care sora acestuia era asociat.

Stelian Fuia, deşi ştia că împotriva Staţiunii de Cercetare Fundulea s-a declanşat, ca urmare a unei sentinţe civile, o procedură de executare silită a unor bunuri pe care instituţia le deţinea în calitate de concesionar, nu a făcut contestaţie la executare, conform Codului de procedură civilă, şi nu a arătat că bunurile se aflau în patrimoniul statului, au precizat procurorii în documentul citat.

Fapta a avut în vedere stingerea unei datorii pe care, iniţial, Staţiunea de Cercetare Fundulea o avusese faţă de Staţiunea Didactică Belciugatele. După încuviinţarea executării silite, cu acordul Staţiunii Fundulea, dreptul de a recupera datoria a fost preluat, printr-un contract de cesiune de creanţă, de societatea la care sora şi cumnatul lui erau asociaţi, respectiv Procera Agrochemicals.

"Avantajele patrimoniale obţinute de SC Procera Agrochemicals, după executarea silită, s-au reflectat, în mod direct, în patrimoniul învinuiţilor State Alexandrina şi State Daniel (soră şi cumnat ai lui Fuia Stelian), asociaţi la SC Procera Agrochemicals. Cei doi beneficiari ai foloaselor au cunoscut şi au acceptat prejudicierea statului prin modalitatea descrisă mai sus", se mai arată în documentul citat.

Fostul ministru Stelian Fuia a fost ajutat în procedura ilegală de licitaţie în cazul imobilelor Staţiunii de Cercetare Fundulea de un executor judecătoresc şi "a îndestulat" firma surorii şi cumnatului său cu aproape 180.000 de lei, potrivit procurorilor.
Citeşte şi: Stelian Fuia, ajutat de un executor, "a îndestulat" firma surorii şi cumnatului său cu aproape 180.000 lei

"Numitul Fuia Stelian, în calitate de director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea, funcţie pe care a deţinut-o în perioada 1 martie 2005 - 15 decembrie 2008, cu ştiinţă, a omis îndeplinirea unui act de serviciu, în cadrul unei proceduri de executare silită, fapt ce a condus la scoaterea ilegală, prin procedura de licitaţie organizată de învinuitul Constantin Oprişan (executor judecătoresc faţă de care este deja începută urmărirea penală) la 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului, în valoare de 243.950 de lei şi la îndestularea în acest mod a creditorului SC Procera Agrochemicals România SRL cu suma totală de 174.631 de lei", au arătat procurorii în ordonanţa de începere a urmăririi penale.

Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia declara, pentru agenţia Mediafax, că dosarul "nu are legătură" cu activitatea sa politică, că este "mai vechi, de peste opt ani" şi că în 2012 s-a dispus în cazul său neînceperea urmăririi penale.

Fuia a precizat că are "o hârtie" de la Ministerul Finanţelor care certifică faptul că activele la care se face referire în dosar sunt şi astăzi în domeniul public al statului.


Tag-uri: DNA, stelian fuia
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ