STUDIU: A crescut demenţa în lume

| 05 dec, 2013

Numărul persoanelor din întreaga lume care suferă de demenţă a crescut cu 22% în ultimii trei ani, ajungând la 44 de milioane, arată un studiu publicat joi şi preluat de AFP

Potrivit raportului Alzheimer Disease International, acest număr va creşte de trei ori până în anul 2050, când circa 135 milioane de persoane din toată lumea vor fi afectate de demenţă, dintre care 16 milioane numai în Europa Occidentală.


'Este o epidemie mondială şi lucrurile se înrăutăţesc - dacă ne gândim la viitor, vedem că numărul persoanelor vârstnice va creşte în mod dramatic', a declarat Marc Wortmann, director executiv al Alzheimer Disease International. 'Este esenţial ca Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să considere demenţa o prioritate pentru ca lumea să fie pregătită să facă faţă acestei situaţii', a adăugat el. 


Studiul a fost publicat cu puţin înaintea deschiderii unei reuniuni a ţărilor din G8 cu privire la incidenţa demenţei, care va avea loc la Londra săptămâna viitoare. Ministerul britanic al sănătăţii a apreciat că demenţa este o 'provocare mondială în creştere'. 'Contraatacăm pe plan mondial adunând membrii G8 pentru lupta împotriva demenţei ca problemă mondială formulată pentru prima oară. Reuniunea G8 de săptămâna viitoare va fi o ocazie unică de a spori eforturile pentru a găsi tratamente eficiente', a subliniat un purtător de cuvânt al ministerului citat.

Tag-uri: demenţa
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ