Studiu: Suprafaţa zonelor afectate de valuri de căldură se va dubla până în 2020

| 15 aug, 2013

Suprafaţa zonelor afectate de valuri de căldură ar urma să se dubleze până în 2020 şi să continue să se extindă în următoarele decenii la nivel global, în contextul în care emisiile de gaze cu efect de seră conduc la încălzirea climei, potrivit unui studiu realizat de oameni de ştiinţă din Germania şi Spania, transmite Reuters.

Bazate pe noi programe de calcul, previziunile sunt mai alarmante decât concluziile de anul trecut ale unei comisii ONU cu oameni de ştiinţă specializaţi în probleme climatice. Raportul Grupului interguvernamentale privind schimbările climatice - organism ONU care adună cercetări ştiinţifice din întreaga lume - menţiona doar că 'este extrem de probabil ca extinderea, frecvenţa şi/sau intensitatea' valurilor de căldură 'să crească în majoritatea zonelor de uscat' în acest secol.

Extremele de căldură din timpul verii - aşa cum au fost valurile de căldură din Australia din acest an, din părţi din SUA în 2012 sau din Rusia în 2010 - afectează acum cinci procente de zonele de uscat din lume, se arată în noul studiu al cercetărilor germani şi spanioli. Ponderea ar urma să crească de două ori până în 2020 şi de patru ori până în 2040, au scris autorii studiului apărut în publicaţia Environmental Research Letters.

Tropicele vor fi cel mai afectate de valurile de căldură, urmate de zone precum regiunea mediteraneeană, Orientul Mijlociu, părţi din vestul Europei, centrul Asiei şi SUA. 'În multe regiuni, cele mai răcoroase luni de vară până la sfârşitul secolului vor fi mai călduroase decât cele mai călduroase luni din prezent', în cazul în care emisiile de gaze cu efect de seră nu vor fi limitate, a declarat Dim Coumou, din cadrul Institutului Potsdam de cercetare privind impactul climei.

Tag-uri: secetă
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ