Tăriceanu: Moţiunea simplă pe Justiţie va fi depusă la Camera Deputaţilor

| 29 mar, 15:25

ALDE va depune moţiunea simplă pe Justiţie la Camera Deputaţilor, a anunţat marţi copreşedintele partidului Călin Popescu-Tăriceanu.

"Astăzi o definitivăm. Nu ştiu câte semnături s-au strâns până acum. O să discut cu colegii mei. Moţiunea va fi depusă la Cameră", a declarat Tăriceanu, la Palatul Parlamentului. 

El afirma săptămâna trecută că ALDE nu renunţă la intenţia de a depune o moţiune simplă pe Justiţie, chiar dacă liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a precizat că PSD nu susţine acest demers. 

Tăriceanu preciza că ALDE a redactat un proiect de moţiune simplă pe Justiţie, intitulată "Drepturile şi libertăţile individuale nu sunt un lux", considerând că atitudinea ministrului de resort nu poate să rămână nesancţionată. 

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat pe 14 martie, în legătură cu ordonanţa privind interceptările, că aceasta nu restrânge drepturi şi libertăţi, ci tocmai le face efective. "Cu o urmărire penală şi o combatere a infracţionalităţii slabe, discuţia despre drepturi e un lux teoretic", a adăugat Prună.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ