Ștefan Pălărie: A fost convocat Comitetul Politic al USR pentru reconfirmarea lui Dominic Fritz

| 18 aug, 19:11

Președintele USR, Dominic Fritz, a fost reconfirmat, marți, în funcția de președinte al formațiunii, în cadrul ședinței Biroului Național al partidului, care a decis convocarea unui Comitet Politic pentru acordarea unui vot de susținere în urma deciziei Curții Constituționale, a declarat senatorul USR Ștefan Pălărie.

 

'Este o întâlnire în care a fost convocat Comitetul Politic al partidului USR pentru o simplă decizie, și anume reconfirmarea statutului de președinte al partidului USR al domnului Dominic Fritz, după această decizie. Simt în spate că a existat foarte multă energie pentru această convocare, e vorba de un vot în Biroul Național. Colegii noștri să știți că sunt cât se poate de uniți. Am senzația, așa cum văd lucrurile, că inclusiv timișorenii sunt uniți, pentru că această vendetă politică, această utilizare a unui jalon PNRR pentru a înfunda un adversar politic nu va face altceva decât să revolte oamenii obișnuiți, care, evident, își doresc să le fie respectat votul. În cazul acesta este votul pe care timișorenii l-au dat pentru alegerea primarului a doua oară în persoana domnului Dominic Fritz', a declarat Pălărie la Parlament.
Potrivit acestuia, 'asistăm la suspendarea statului de drept din România'.
'Eu cred că lucrurile vor continua și cred că orice formulă de abuz în orice societate nu rămâne fără o consecință - în cazul acestea mobilizarea și unirea oamenilor care în continuare doresc să fie într-un stat democratic. Așa cum spunea domnul Dominic Fritz în postarea de ieri, asistăm prin consecințele acestei decizii CCR de ieri la suspendarea statului de drept în România. Or chestiunea asta nu poate să fie un lucru ignorat, trecut cu vederea, pentru că, și înțeleg că și astăzi domnul Ilie Bolojan a făcut o postare, o luare de poziție - astăzi poate să fie o persoană, mâine poate să fi altcineva. Cred și eu în acest lucru că principiile și legile sunt cele care ne protejează pe fiecare dintre noi, iar fără aceste legi și fără aceste principii cădem în haos', a adăugat senatorul USR.
Pălărie a afirmat că USR a susținut constant aplicarea legii.
'În Codul administrativ sunt trecute două încadrări distincte și pare că e nevoie de fiecare dată să clarificăm acest subiect. Și anume incompatibilitatea și conflictul de interese, cazul în care de fapt ANI a propus o decizie de conflict de interese în cazul primarului Dominic Fritz, sunt două chestiuni distincte, care sunt încadrate cu pedepse diferite. (...) Or în chestiunea aceasta, în mod repetat, anumite partide au tot încercat să imprime acest mesaj, că ar fi unul și același lucru, ceea ce nu este sub nicio formă o suprapunere de spețe de încadrări. Și de asemenea, mi-aduc aminte de colegi de la PSD care mai degrabă se antepronunțau inclusiv pe sancțiunea pe care primarul de la Timișoara ar trebui să o primească. Altminteri, este înduioșător, cu ghilimelele de rigoare, faptul că domnul Grindeanu spune că nu comentează situația domnului Dominic Fritz, când știm foarte bine că lucrurile care se întâmplă din același județ Timiș, și conduse de domnul Grindeanu, au avut o țintă limpede și clară. Și ceea ce era un jalon PNRR scris, lucrat de aproape un an de zile în Ministerul Justiției și de către Agenția Națională de Integritate, a devenit câmpul de bătălie prin amendarea, prin însăilarea unor noi prevederi și modificări', a explicat Pălărie.
Comitetul Politic al USR va avea loc miercuri, la ora 18,00.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ