Teoria politică a pungii de semințe

| 29 mai, 2014

Nu există combinație politică între partide, pentru putere, care să nu se fi făcut de la revoluție încoace. De ce ne ofuscăm atât?

Deși poporul român are vocația chibițului, politicienii și-au dat repede seama că această îndeletnicire nu este profitabilă. Comentatul de pe margine, cât o fi el de delicios și oricâtă stimă de sine induce, nu este decât iluzia participării. Cei din teren joacă, cei de pe margine chibițează. Cei din teren împart banii între ei, cei din tribune împart semințele între ei.

În lumea politică, chibițatul de pe margine se cheamă opoziție. Pentru politicieni, opoziția echivalează cu spartul semințelor în timp ce te uiți prin gard cum jucătorii adevărați învârt banii cu lopata. Indiferent cât de baritonală și competentă sună vocea ta de chibiț de opoziție, punga de semințe ți-o iei tot din mărunțișul pe care-l scapă pe jos cel din teren. Ești la pixul lui, cum zicea pe vremuri un baronozaur adevărat, din specia celor imuni la arestare, nu baroneți de-ăștia de azi, care tremură și când trece sectoristul pe lângă ei. Și-atunci, soluția este simplă: politicianul vrea la putere, nu la semințe, vrea să joace, nu să comenteze în fața televizorului.

Dacă ne ghidăm după teoria politică a pungii de semințe, viața politică din România este mult mai ușor de priceput. Fuziunea dintre PNL și PDL este discutată și criticată acum de PSD din unghiul incompatibilităților doctrinare, a diferențelor ideologice, a lipsei de viziune comună. De parcă între PSD și PNL există mari asemănări, iar alianța lor de guvernare a venit ca o prelungire firesască a viziunii politice pe care o împărtășesc. Nu. PNL și PDL s-au săturat de semințe, li s-a umflat ficatul, vor și ele bani de-o masă la restaurant.

Se vorbește despre fuziunea dintre PNL și PDL ca despre ceva extraordinar, ca despre ceva nemaiîntâmplat. Nu e deloc așa și dacă picăm în capcana acestui tip de dezbateri o să ne petrecem și următorii ani la spart semințe.

În primul rând, PNL și PDL au mai fost împreună, prin 2004, sub numele de familie Alianța DA. Căsnicia lor a durat puțin, PDL s-a dus să împartă semințe cu PSD în opoziție. Apoi, de la semințe, PDL și PSD au ajuns la bani, după alegerile din 2008, iar PNL a luat loc pe banca de rezerve a opoziției. Și punga de semințe. În 2012, PDL la semințe, PSD+PNL la bani.

De fapt, nu există combinație politică între partide, pentru putere, care să nu se fi făcut de la revoluție încoace. De ce ne ofuscăm atât? Le-am dat exemplu doar pe cele mari, dar să nu uităm că UDMR a ratat un singur guvern după Revoluție - mi se pare (nu stau să caut acum ) -, că partidele mai mici s-au lipit și ele măcar la un post de ministru într-un minister fără obiectul muncii, că partidul-televizor al lui Dan Voiculescu a luat loc la aproape toate mesele, iar odată a fost servit chiar și pe masă, ca soluție imorală. Cât despre partidele nou înființate, au fost repede incluse în meniu, ca garnitură ori salată, să fie masa bogată. Nu contează că totul arată ca o masă pusă de un bucătar prost, care nu știe să combine felurile ca să nu pice greu.

Deci nu viziunea, doctrina, ideologia le mână-n luptă, ci puterea. E bine de știut lucrul ăsta, să nu ne mai împiedicăm în discuții sterile și argumente care ieri erau prezentate drept contraargumente.

Ne uităm și la alții și vedem că lucrurile nu stau foarte diferit. Parlamentul European, de exemplu, pare că se transformă încet-încet dintr-o salată de vară într-un ghiveci. Intră-n oală, de-a valma, de toate. Mai mult, unele ingrediente se transformă peste noapte din cimbru în cuișoare (liberalii români care au părăsit grupul liberal pentru a trece la populari). În această situație, miza nu o mai constituie doctrinele și teoriile, ci cum să faci alianțe pentru putere.

Dacă aceasta este mersul politicii, măcar să știm și să ne adaptăm și noi (deși românii îmi lasă impresia că sunt cu un pas înaintea tuturor în materie de imaginație și combinatorică politică). Să-i lăsăm pe politicieni cu discuțiile despre teorie și să ne uităm pe cine trimitem la putere și pe cine lăsăm în opoziție nu pe criterii doctrinare, ci pe criterii practice. Iar un criteriu practic este să ne asigurăm o opoziție consistentă, că de la prea multă putere facem indigestie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ