Thailanda vrea să găzduiască Turul Franţei

| 02 oct, 2014

O puternică organizaţie de turism din Thailanda a anunţat că se află în discuţii avansate pentru ca această ţară să găzduiască Turul ciclist al Franţei, spre surpriza organizatorilor celei mai mari curse cicliste din lume, care au precizat că au existat convorbiri ca această naţiune asiatică să găzduiască doar o zi cursa.

Autoritatea de turism a Thailandei a precizat că a avut discuţii fructuoase cu Jean-Etienne Smaury, preşedintele Amaury Sport Organization (ASO), care organizează Turul Franţei, luna trecută, la Paris, unde s-a pus foarte serios problema găzduirii marii curse. 'Am vorbit cu organizatorii Turului Franţei, dar cu referire la viitorul an fiscal. Aşadar, pentru 2016, nu 2015', a subliniat guvernatorul Thawatchai Arunyik pentru agenţia Reuters.

'Nu suntem siguri în acest moment câte etape vom găzdui în viitor, dacă va fi una sau vor fi două sau chiar întreaga competiţiei. Aceasta este o problemă care va necesita discuţii în continuare. Thailanda este o locaţie perfectă pentru această mare şi prestigioasă competiţie şi trebuie să menţionăm că acest sport se bucură de o enormă popularitate aici în acest moment'. 

Totuşi, ASO este de părere că a fost vorba de o greşeală de traducere. 'Am avut discuţii, e-adevărat, dar nu să ducem Turul în Thailanda', a spus, pentru aceeaşi agenţie internaţională un purtător de cuvânt, după ce a luat cunoştinţă de ceea ce clamează TAT. 'Au fost discuţii să ducem Turul în Thailanda prin intermediul unui criterium, aşa cum se întâmplă în Japonia, cu 'Saitama Criterium by Le Tour de France'.

Un criterium este o cursă de o zi pe un circuit sau pe străzile unui oraş, în care sunt angrenaţi sportivii remarcaţi în Tur, în frunte cu învingătorul ediţiei respective. Cursele au şi valoare financiară, mai puţin de ordin sportiv, întrucât spectatorii plătesc pentru a asista de pe margine, iar banii astfel adunaţi sunt împărţiţi participanţilor, dintre care mulţi au plecat cu mâna goală din marea cursă.

Cursa franceză, care a disputat anul acesta, din 1903, ediţia 101, a mai avut etape în străinătate, cele mai multe în Belgia vecină, Anglia (chiar anul acesta), dar şi Germania, Olanda, Irlanda, Elveţia, Spania şi Luxemburg, de unde îndeobşte se dă aşa-numitul Mare Start. De asemenea, au existat etape cu incursiuni în Italia. În schimb, finalul este pe celebra Champs Elysees, din Paris.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ