The Guardian, despre micro-hidrocentralele din România: Dezastru pentru mediu, bani pentru acoliţii politici

| 04 feb, 2014

Numărul micro-hidrocentralelor a explodat în România în ultima perioadă. Potrivit cotidianului britanic “The Guardian”, tot mai mulţi investitori sunt atraşi de acest domeniu de activitate, care a devenit extrem de rentabil.

Publicaţia scrie că sectorul microcentralelor poate aduce profituri de până la 500% graţie aşa-ziselor “tarife verzi” – subvenţii provenite dintr-o taxă ecologică impusă consumatorilor de energie. Totuşi, aceşti bani nu vin fără sacrificii.

Efectele micro-centralelor asupra mediului sunt considerabile iar corupţia din domeniu este în floare.

Efecte dezastruoase asupra mediului

Potrivit The Guardian, cele mai multe microcentrale din România se află în Carpaţii Orientali. Investorii sunt atraşi de această regiune pentru râurile sale repezi care ajută producţia de curent. Nu mai puţin de 500 de microcentrale au fost construite aici în ultima perioadă iar proprietarii se aşteaptă să scoată bani frumoşi de pe urma lor.

Ele au însă efecte nefaste asupra florei şi a faunei, deoarece au fost instalate în mijlocul unor rezervaţii naturale protejate de lege precum site-ul European Natura 2000. Aici, albiile mai multor râuri au secat după ce apa a fost captată în ţevi sau redirecţionată cu ajutorul barajelor. “Vorbim despre pierderea a sute de km de râuri în această zonă şi a mii de km în întreaga regiune carpatică. Asta afectează nenumărate specii de peşti, pulte dintre ele, protejate”, a afirmat pentru Guardian Attila Andras Nagy, un biolog, reprezentant al organizaţiei pentru protecţia animalelor sălbatice Milvus.

Bani pentru băieţii deştepţi cu conexiuni politice

În aceste condiţii, proiectele microcentralelor sunt aspru criticate de militanţii ecologişti care spun că încalcă numeroase legi de protecţie a mediului. Ele continuă însă nestingherite deoarece investitorii au conexiuni politicie sus-puse. “Multe dintre aceste proiecte încalcă atât de multe legi încât doar cei puternici şi cu pile importante au acces la ele” a afirmat Bogdan Binescu, un activist ecologist, citat de The Guardian.

Printre cei mai importanţi investitori în domeniu se numără doi oameni de afaceri locali cu puternice consexiuni politice şi viitorul ginere al preşedintelui Traian Băsescu, Radu Pricop . Acesta din urmă este avocat iar firma sa s-a ocupat de toate aspectele legale ale investiţiilor, scrie reportervirtual.ro.

“Relaţiile politice sunt peste tot în această industrie. Din cauza tarifului verde, mulţi politicieni au interese enorme în hidroenergie. Cred că pot scăpa basma curată cu orice, deoarece intră în caregoria a declarat pentru The Guardian, Diana Popa, reprezentantă a organizaţiei World Wide Fund for Nature România.

Şi modalitatea de obţinere a terenurilor unde sunt amplasate hidrocentralele ridică semne de întrebare. Potrivit The Guardian, o mare parte a pământului aparţine statului iar închirierea sa ar costa cam un milion de euro pe an. Investitorii au reuşit totuşi să-l obţină mai simplu, făcând un schimb de terenuri cu autorităţile.

Unul dintre afacerişti, Gheorghe Badea, a fost contactat de cotidianul britanic şi a spus că poriectele sale au obţinut toate aprobările cerute de lege. “Funcţionează la fel ca toate celelalte microcentrale din Europa. Dar există unii oameni bolnavi care n-au altceva mai bun de făcut decât să inventeze minciuni” , a afirmat el.

Reprezentanţii Comisiei Europene au anunţat că vor vizita regiunea luna viitoare pentru a verifica legalitatea acestor proiecte.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ