Top 3 zodii care nu știu să piardă

| 06 dec, 10:05

Cu toții cunoaștem câteva persoane care nu suportă nicicum să piardă în fața altcuiva și de multe ori punem această atitudine față de eșec pe baza semnelor zodiacale. Se pare că zodiile influențează modul în care ne comportăm la finalul unei competiții.

Există de asemenea o legătură între horoscop și anumite tipuri de personalitate care nu reacționează atât de bine atunci când pierd. Și nu numai că aceste persoane gândesc astfel, dar de multe ori trec prin niște căderi epice. Adevărul este că oricât de supărat ești pe tine însuți, pe adversarii tăi sau pe o circumstanță anume, este întotdeauna mai bine să încerci să te detașezi de situație. Altfel, ai putea să te sabotezi și să ajungi singurul jucător din fosta echipă.

Iată care sunt cele 3 semne zodiacale care se descurcă cel mai puțin cu eșecul

Nimănui nu-i place să ajungă în situația în care oponentul său să se comporte că și cum nu știe să facă față unui eșec, pentru că astfel victoria proprie își pierde oarecum din dulceață. Până la urmă, chiar dacă ai investit mult în performanța ta, cu toții au făcut-o, au pierdut timp și au depus eforturi.

După pierdere, viața continuă în ritmul obișnuit și tot ce trebuie să faci e să îți muți focusul pe viitoarele acțiuni care te pot aduce în top. Fiecare zodie e caracterizată atât de calități, cât și de defecte, dar cel puțin știi că orice părți mai puțin bune ai avea, poți lucra în privința lor.

Primul în top este Leul

Nu ar trebui să surprindă faptul că zodia Leului ocupă primul loc în rândul zodiilor care nu se comportă într-un mod adecvat când nu ajung pe culmile succesului. Leul este, măreț, strălucitor, spectaculos și dramatic. Inclusiv partea lor așa-zis întunecată poate fi suprinzătoare. Când acesta e bun, e foarte bun, dar când nu , atunci e fix la polul opus. Un Leu care trece de cealaltă parte a succesului poate deveni foarte neplăcut.

Fiecare semn zodiacal are trasatura lui de bază, iar despre persoanele născute sub acest semn zodiacal putem spune clar că sunt lideri înăscuți. Ei consideră că a câștiga este un drept al lor, la fel ca și asumarea responsabilitățîi în dinamica grupurilor. Chiar dacă pot deveni un bun exemplu când conduc, comportamentul lor atunci când sunt înfrânți nu este o trăsătură demnă de a fi imitată. Fiind cel mai mândru semn zodiacal, ei își lasă adesea ego-ul să îi orbească în fața faptului că au pierdut în mod corect și fără nicio îndoială.

Pentru că își doresc să fie în centrul atenției mereu, atunci când pierd, trec automat mai în umbră, spre deosebire de victorioși. Și de cele mai multe ori au ținte foarte înalte pe care își doresc să le atingă, iar cu cât urcușul e mai dificil, cu atât căderea e mai greu de suportat, mai ales când este vorba și de anumite sume de bani. Leilor le place să se implice în fel de fel de activități și de aceea, tot ce e nou și provocator le stârnește interesul. O activitate relaxantă ca jocurile de pe jocpăcănele.ro este un bun exemplu de activitate care-i distrează pe lei. Jocurile online îi determină să dea ce e mai bun din partea competitivă a comportamentului și să își asume riscuri, una din părțile lor favorite. Investesc nu doar resurse imateriale, ci și ceva mai tangibil. În ceea ce privește eșecul, nu e punctul lor forțe, dar importantă e și călătoria, nu doar destinația. Leilor le poate lua mai mult timp să ajungă la această concluzie, dar e în natura lor să fie astfel.

Cum reacționează un Berbec atunci când pierde bani

Deși personalitatea Berbecului nu este la fel de mândră ca a unui Leu, ei sunt probabil cei mai competitivi dintre cei doi. Natura impulsivă și energică a Berbecului îl face să profite de orice ocazie pentru a concura, având un singur lucru în minte, mai exact, victoria. Din păcate sau din fericire, această mult-dorită victorie nu ține cont de astrologie și Berbecul nu reacționează bine atunci când realizează că nu e câștigător.

Când lucrurile nu merg bine, e probabil că acesta să caute posibili inculpați în jurul său și să găsească fel de fel de scuze. Persoanele născute sub acest semn zodiacal nu doar că iubesc să câștige, dar pare că au nevoie de acest lucru. Fie că e vorba de bani sau nu, câștigul îi caracterizează. Și mai ales dacă e implicată și partea materială, cu atât mai bine. Pentru ei, un final de concurs sau de joc e acel moment în care atletul ajunge la linia de sosire. Minutul în care se stabilește scorul final. Marea realizare de a primi cupa, trofeul, medalia. Dacă nu primește nimic, e o situație greu de suportat si se gândește cum să transforme activități care fac parte din rutina zilnică, în mici competiții din care să aibă ceva de câștigat.

Eșecul e o surpriză pentru nativul Taur

Când vine vorba de bani, competiții, provocări sau chiar jocuri online precum cele pe care le găsești pe jocpacanele.ro, Taurul e implicat în schemă în mod garantat. Poate pentru unii e o alegere surpriză faptul că acesta se află pe listă. Dar judecându-l după trăsăturile sale de personalitate, Taurul poate fi unul dintre jucătorii care se pricep cel mai puțin să piardă.

Deși sunt cunoscuți pentru răbdarea și fiabilitatea lor, este important să ne amintim că cei născuți în zodia Taurului sunt capabili să facă ravagii atunci când văd roșu. Energia sa are două viteze. Este fie relaxat și mulțumit. Fie este exagerat de energic și gata de a se lansa spre direcția care i se pare că îi va aduce cel mai mult succes. Și pentru că îi place rutina, atunci când iese din zona de comfort pierzând bani, își dorește cu ardoare să revină pe linia de plutire. Secretul e să găsească un balans între cele două viteze cu care este înzestrat, pentru a nu cădea prea brusc dintr-o extremă în cealaltă.

Indiferent de zodie, după un eșec, cel mai important este să poți merge mai departe

Există tipare de comportament pentru fiecare semn zodiacal, atât pentru cele 3 din topul menționat, cât și pentru toate celelalte. Până la urmă, fiecare persoană are propriile frustrări atunci când pierde bani, faima, încrederea, sau competiția în care a investit mult în ultima perioadă, indiferent dacă e Leu, Pești sau Rac. Dacă jocul se termină printr-un eșec sau o victorie, evaluează-ti propriile atuuri, dar și propriile defecte. Corectează ceea ce nu îți place și nu ține pasul în loc atunci când pierzi. Dacă nu treci mai departe, victoria nu te va ajunge din urmă niciodată.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

35817 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 iul, 06:36
Stevenscact
юр обслуживание
Для ИП точный прикладываются:Наименование и организационно-правовая модель подающей организации;Лицензия действует бессрочно (п. 4 ст. 9 ФЗ-99).Следовательно спросите откровенный какие его книги и статьи позволительно почитать.Основная корень, по которой вам стоит обещать бухгалтерские услуги - это реальная бережливость времени и денег.
как получить медицинскую лицензию
готовая фирма с лицензией мчс
https://kazan.gokonsalt.ru/obrazovatelnaya-liczenziya/ - как получить лицензию на образовательную деятельность

деятельный сообразно перевозкам внутренним водным транспортом, морским транспортом опасных грузов;лидер проходит обучение и проверку и получает настоятельный допуск;частная охранная деятельность;Третейские сплетня созданы ради предпринимателей, ради разрешения коммерческих споров, наравне вопрос государственным судам ,которые по идее быстрее работают и обходятся дешевле.1) Правильный адвокат не довольно скрывать свою человек, скорее наоборот.
06 iul, 05:38
Stevenscact
тендеры помощь в документах
Ради чего она нужна?Быть наличии действующего разрешения, юрлицо имеет мочь подвизаться и действовать поставки для любые закрытые и режимные объекты, подпадающие почти акт гостайны.Ради предотвращения злоупотребления патентными правами, в частности, неиспользования сиречь недостаточного использования патентообладателем изобретения, ведущего к недостаточному предложению на рынке соответствующих товаров, либо ограничения возможности использования зависимого патента, то лакомиться в случае, если патентообладатель не может извлекать выдумка, на которое он имеет исключительное прерогатива, не нарушая при этом прав обладателя другого патента, возможна выдача принудительной лицензии, передающей преимущество на использование изобретения третьим лицам сиречь организациям без согласия правообладателя.Присутствие этом, вам не придется тратить финансы для ежемесячную выплату зарплаты сотруднику. Мы оказываем бухуслуги в России более 10 лет от полного пакета услуг по ведению бухучета, подготовке и сдачи отчетности накануне приговор локальных задач бухгалтерии вашей орга
06 iul, 03:43
ClaudNeisa
ремонт авто в волгограде
Воспользовавшись нашей услугой «срочный выкуп кредитных авто» вы, непременно, останетесь в выигрыше. Что такое «авто выкуп» и чем он полезный ради вас в нашей компаниизарегистрирован для заграничных номерах;Эмблему немецкой фирмы Ауди презентовали миру в 1932 году. Скупка авто (Киев): гораздо обратиться?
тойота сервис
ремонт мазда
https://plazavolgograd.ru/auto-repair/renault - ремонт рено

орудие для литовских номерахПосле того будто Вам приглянулась определенная образец, не стоит тогда же отправляться на СТО. Однако кушать несколько простых советов, помогающих справиться с задачей быстро и без особых проблем. Такая же ориентировочная валюта Ауди А4, чтобы сравнения действительно такой же машины из штатов обойдется минимум для 3 тысячи дешевле. КУЗОВдоверенность. Как говорит всем известная изречение: «Скаредный платит дважды». Лишение переживаний и не нужных проблем. ТУРБИНА, ТЮНИНГ И ПРОЧЕЕВозможные дефекты (царапины, ржавчина, вмятины). Специалисты предлагают самые выгодные цены, компромисс совершается дюже удобно и быстро. газ логотипГАЗ
06 iul, 02:06
vosHom
горелочный камень купить в Москве
огнеупорная смесь мертель купить у производителя или масса огнеупорная муллитокорундовая набивная купить у производителя

https://oskogneypor.ru/gorelochnye-kamni-gnp/
06 iul, 02:03
JosephFairl
Blacksprut рабочая ссылка зеркало
Салям
нашел маркет площадку


blacksprut официальный

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ