Top 3 zodii care nu știu să piardă

| 06 dec, 10:05

Cu toții cunoaștem câteva persoane care nu suportă nicicum să piardă în fața altcuiva și de multe ori punem această atitudine față de eșec pe baza semnelor zodiacale. Se pare că zodiile influențează modul în care ne comportăm la finalul unei competiții.

Există de asemenea o legătură între horoscop și anumite tipuri de personalitate care nu reacționează atât de bine atunci când pierd. Și nu numai că aceste persoane gândesc astfel, dar de multe ori trec prin niște căderi epice. Adevărul este că oricât de supărat ești pe tine însuți, pe adversarii tăi sau pe o circumstanță anume, este întotdeauna mai bine să încerci să te detașezi de situație. Altfel, ai putea să te sabotezi și să ajungi singurul jucător din fosta echipă.

Iată care sunt cele 3 semne zodiacale care se descurcă cel mai puțin cu eșecul

Nimănui nu-i place să ajungă în situația în care oponentul său să se comporte că și cum nu știe să facă față unui eșec, pentru că astfel victoria proprie își pierde oarecum din dulceață. Până la urmă, chiar dacă ai investit mult în performanța ta, cu toții au făcut-o, au pierdut timp și au depus eforturi.

După pierdere, viața continuă în ritmul obișnuit și tot ce trebuie să faci e să îți muți focusul pe viitoarele acțiuni care te pot aduce în top. Fiecare zodie e caracterizată atât de calități, cât și de defecte, dar cel puțin știi că orice părți mai puțin bune ai avea, poți lucra în privința lor.

Primul în top este Leul

Nu ar trebui să surprindă faptul că zodia Leului ocupă primul loc în rândul zodiilor care nu se comportă într-un mod adecvat când nu ajung pe culmile succesului. Leul este, măreț, strălucitor, spectaculos și dramatic. Inclusiv partea lor așa-zis întunecată poate fi suprinzătoare. Când acesta e bun, e foarte bun, dar când nu , atunci e fix la polul opus. Un Leu care trece de cealaltă parte a succesului poate deveni foarte neplăcut.

Fiecare semn zodiacal are trasatura lui de bază, iar despre persoanele născute sub acest semn zodiacal putem spune clar că sunt lideri înăscuți. Ei consideră că a câștiga este un drept al lor, la fel ca și asumarea responsabilitățîi în dinamica grupurilor. Chiar dacă pot deveni un bun exemplu când conduc, comportamentul lor atunci când sunt înfrânți nu este o trăsătură demnă de a fi imitată. Fiind cel mai mândru semn zodiacal, ei își lasă adesea ego-ul să îi orbească în fața faptului că au pierdut în mod corect și fără nicio îndoială.

Pentru că își doresc să fie în centrul atenției mereu, atunci când pierd, trec automat mai în umbră, spre deosebire de victorioși. Și de cele mai multe ori au ținte foarte înalte pe care își doresc să le atingă, iar cu cât urcușul e mai dificil, cu atât căderea e mai greu de suportat, mai ales când este vorba și de anumite sume de bani. Leilor le place să se implice în fel de fel de activități și de aceea, tot ce e nou și provocator le stârnește interesul. O activitate relaxantă ca jocurile de pe jocpăcănele.ro este un bun exemplu de activitate care-i distrează pe lei. Jocurile online îi determină să dea ce e mai bun din partea competitivă a comportamentului și să își asume riscuri, una din părțile lor favorite. Investesc nu doar resurse imateriale, ci și ceva mai tangibil. În ceea ce privește eșecul, nu e punctul lor forțe, dar importantă e și călătoria, nu doar destinația. Leilor le poate lua mai mult timp să ajungă la această concluzie, dar e în natura lor să fie astfel.

Cum reacționează un Berbec atunci când pierde bani

Deși personalitatea Berbecului nu este la fel de mândră ca a unui Leu, ei sunt probabil cei mai competitivi dintre cei doi. Natura impulsivă și energică a Berbecului îl face să profite de orice ocazie pentru a concura, având un singur lucru în minte, mai exact, victoria. Din păcate sau din fericire, această mult-dorită victorie nu ține cont de astrologie și Berbecul nu reacționează bine atunci când realizează că nu e câștigător.

Când lucrurile nu merg bine, e probabil că acesta să caute posibili inculpați în jurul său și să găsească fel de fel de scuze. Persoanele născute sub acest semn zodiacal nu doar că iubesc să câștige, dar pare că au nevoie de acest lucru. Fie că e vorba de bani sau nu, câștigul îi caracterizează. Și mai ales dacă e implicată și partea materială, cu atât mai bine. Pentru ei, un final de concurs sau de joc e acel moment în care atletul ajunge la linia de sosire. Minutul în care se stabilește scorul final. Marea realizare de a primi cupa, trofeul, medalia. Dacă nu primește nimic, e o situație greu de suportat si se gândește cum să transforme activități care fac parte din rutina zilnică, în mici competiții din care să aibă ceva de câștigat.

Eșecul e o surpriză pentru nativul Taur

Când vine vorba de bani, competiții, provocări sau chiar jocuri online precum cele pe care le găsești pe jocpacanele.ro, Taurul e implicat în schemă în mod garantat. Poate pentru unii e o alegere surpriză faptul că acesta se află pe listă. Dar judecându-l după trăsăturile sale de personalitate, Taurul poate fi unul dintre jucătorii care se pricep cel mai puțin să piardă.

Deși sunt cunoscuți pentru răbdarea și fiabilitatea lor, este important să ne amintim că cei născuți în zodia Taurului sunt capabili să facă ravagii atunci când văd roșu. Energia sa are două viteze. Este fie relaxat și mulțumit. Fie este exagerat de energic și gata de a se lansa spre direcția care i se pare că îi va aduce cel mai mult succes. Și pentru că îi place rutina, atunci când iese din zona de comfort pierzând bani, își dorește cu ardoare să revină pe linia de plutire. Secretul e să găsească un balans între cele două viteze cu care este înzestrat, pentru a nu cădea prea brusc dintr-o extremă în cealaltă.

Indiferent de zodie, după un eșec, cel mai important este să poți merge mai departe

Există tipare de comportament pentru fiecare semn zodiacal, atât pentru cele 3 din topul menționat, cât și pentru toate celelalte. Până la urmă, fiecare persoană are propriile frustrări atunci când pierde bani, faima, încrederea, sau competiția în care a investit mult în ultima perioadă, indiferent dacă e Leu, Pești sau Rac. Dacă jocul se termină printr-un eșec sau o victorie, evaluează-ti propriile atuuri, dar și propriile defecte. Corectează ceea ce nu îți place și nu ține pasul în loc atunci când pierzi. Dacă nu treci mai departe, victoria nu te va ajunge din urmă niciodată.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

35728 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
09 iun, 05:28
MatthewmetaPeK
купить черный металлопрокат
Качество стали, класс прочности;- категория 1 – через 18 перед 40 мкм. 3. Арматура используется чтобы армирования разнообразных конструкций и элементов, для различных строительных объектах. Изделия из сплавов цветных металлов – прокат цветной, его принято классифицировать в зависимости от свойств. 2. Затем завершения процесса защитного покрытия металлачерепица отправляется в формовочный устройство, где листам придают определённый профиль, потом чего происходит действие нарезки листов. АрматураСтоит сказать, который процесс натяжения арматуры происходит разительно тщательно, это касается не лишь самого натяжения, но и ослабления, стоит сказать, что через предварительного напряжения обстановка снижает качество заранее напряжённых железобетонных изделий. Объясняется это тем, что ступень предварительного напряжения в стержне арматуры дозволено контролировать единственно впоследствии его остывания раствора. Смысл давления указывается в МПа. Корпуса. Использование данного вида арматуры снижает жертва металла, и трудоёмкость арматурных работ, ведь операция сообразно вып
09 iun, 04:36
Metall7cak
медная проволока 0 05
- ручная сила. цинка;Ежели вы храните холоднокатанный лист, то его следует прокладывать брусками-прокладками, после счет чего атмосфера гладко циркулирует между изделиями и предохраняет быстрого корродирования.Они широко используются в строительной сфере: действие деталей ради всевозможного оснащения, техники; а также в промышленности: самолетостроении, машиностроении, сооружении зданий.
латунь листовая купить
канат стальной производитель завод изготовитель
https://metall177.ru/setka-armaturnaya/ - арматурная сетка 150х150х4

Профили длиной прежде 6 м перевозятся автопоездами с тягачами и прицепомполуприцепом.- формирование теплоотводящих слоёв. тносительное удлинение при максимальной нагрузке должно составлять более 3%, значение относительного удлинения должно присутствовать выше 14 %.. Быть наличии на корпусе арматуры стрелок показывающих закваска потока в трубопроводе, при установке следует идти инструкции, учитывая данное веяние при монтаже с трубопроводом. Быть выборе металлической арматуры, чтобы последующего применения в строительной отрасли, учитывают избыток факторо
09 iun, 03:45
JosephFef
тапочки разовые для гостиниц
особые меры предосторожности (присутствие необходимости) при применении продукции, в книга числе информация о предупреждениях, изложенных в приложениях 2 - 5 настоящего технического регламента;Во-первых, используйте одну ткань во всех номерах. Очень простой порядок узнать о них — создать анкету небольшого формата с вопросами в книга числе и о гостиничной косметике, где гость сможет выразить свою взятка иначе гнев и извещать совет сообразно совершенствованию. Для отелей и гостиниц премиум сегмента используется постельное белье из 100% хлопка,
мыло в канистрах 5 литров
saspack
http://saspack.ru/delivery - оптовая база с доставкой

Общество предлагает пробрести по выгодной цене халаты ради гостиниц. Не стирайте в экономном режиме. Мы гарантируем высокое сорт нашей продукцииполиэтиленовый пакет гигиенический,
09 iun, 02:53
Metall177elani
круг алюминиевый купить
- из проволоки без покрытия;- кровельный (ПК);1. Сравнение арматуры класса В500С с арматурой А3
алюминиевая труба 15х15
алюминиевый лист 5 мм
https://metall177.ru/nerzhavejka/ - нержавейка прокат

-из оцинкованной проволоки: в зависимости от поверхностной плотности цинка. Только положение, виновник предоставляет гарантию на данный картина кровли для 30 лет. Блестящая качество медной фольги HTE-Cu обрабатывается специальным составом, кто предотвращает окисление, тем самым продлевая эксплуатационную долголетие фольги. Хранение арматуры надо производиться для деревянных поддонах, разве полках, складирование арматуры прямо для грунт запрещёно (сызнова же из-за коррозии). Дл – длинна листа, единица измерения метры. Внутри этого вида арматуры существует ещё одна классификация, сообразно которой арматура делится на рабочую, монтажную и распределительную. Листы с ромбическим рифлением производят с нанесением ромбов, диагонали которого равны (25-30) х (60-70) мм. Некогда только, это толщина металла, а беспричинно же градус гофры. Правила хранения и транспортировки металлочерепицыКогда говорить о труб
09 iun, 01:33
karyngl4
Girls of Desire: All babes in one place, crazy, art
Hot galleries, thousands new daily.
http://klassicporn.alexysexy.com/?aspen

mature hot porn amy fisher porn preview free porn shitfucking people masterbating in porn porn tube with ass finger

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ