Ultimul discurs în reluare al președintelui Traian Obosescu

Lucios ca un anacronic ou de paște, Traian Băsescu a abandonat cu desăvârșire orice legătură cu bunul-simț, adevărul, logica și, nu în ultimul rând, respectul și responsabilitatea pe care mai întâi el le datorează funcției de șef al statului.

Oscilând între bonomia mimată căznit și limbajul de mahala, Traian Băsescu a avut o prestație sub demnitatea unui președinte, răpind cu nepăsare din timpul, liniștea și echilibrul românilor aflați în pragul sărbătorilor de iarnă. Tonului uzual și până acum, plin până la refuz cu justificările și scuzele nenumărate la adresa afacerilor fiicei mai mari, notarul Ioana Băsescu, acum li s-au adăugat și atacuri executate la un nivel suburban surprinzător chiar și pentru toți aceia deja obișnuiți cu stilul său excesiv. Am urmărit cu reală dificultate discursul plin de insulte și acuze nefondate și, ca niciodată până acum, am avut senzația strivitoare a obligației profesionale. Traian Băsescu a ajuns de neurmărit și, nici măcar prin excesele sale verbale, nu reușește să mai trezească o minimă și elementară curiozitate din partea privitorului. Am îndeplinit sarcina de serviciu a jurnalistului care, de-i place sau nu, trebuie să potrivească și să sistematizeze într-o formă inteligibilă cititorilor orice discurs politic, indiferent din partea cui vine. Pentru prima oară, însă, am avut dificultăți reale să urmăresc un ca și inexistent fir logic în discursul lui Traian Băsescu. Am sistematizat, atât cât a fost posibil, un expozeu care putea, la fel de bine, să fie o poveste pescărească sau revolta mentală incoerentă a cuiva obișnuit mai degrabă cu răbufnirile gregare decât cu rigorile logice ale discursului public.

Unu. Traian Băsescu a apărut, ca niciodată, mai mult decât obosit. Nu cred că l-am văzut vreodată atât de marcat, aproape desfigurat. Fizic, președintele pare un om bolnav, dincolo de marginea acceptabilă în public a suferinței. Literalmente, președintele a avut probleme să mențină poziția verticală normală, părând gârbovit și arătând privitorilor semi-profilul dezolant al luptătorului de odinioară, acum înfrânt, cu umerii căzuți. Pentru o clipă mi-am pus problema că, oricine ar fi fost acesta, consilierul de imagine care l-a lăsat să apară astfel la televizor, a comis o mare greșeală. Traian Băsescu este astăzi, dincolo de costumul și manșetele scrobite, imaginea emblematică a înfrângerii politice. Cineva din anturajul președintelui își încasează nejustificat drepturile salariale cuvenite consilierului de imagine, pentru că nu vede legătura nefastă dintre justificările interminabile pe marginea moșiei de la Nana și aspectul unui președinte desfigurat, care asudă în fața camerelor precum Cotabiță la festivalul de la Mamaia.

Doi. Traian Băsescu nu se mai preocupă câtuși de puțin să salveze aparențele. Poezia dezlânată în care insultele și procesele de intenții la adresa adversarilor politici se bulucesc, lipsite de noimă, ascund o realitate tristă și un deznodământ neașteptat. Traian Băsescu a ajuns, iată, singur. Stingher și nepriceput, sub lumina reflectoarelor, a ajuns constrâns de împrejurări să facă munca de jos, murdară, cu care nu și-a mai murdărit mânecile până acum. La cum a sunat discursul, probabil și l-a compus singur. Traian Băsescu este nevoit să facă munca de jos, a vidanjorului politic, a propagandistului mărunt, a activistului anonim care duce insulta și atacul politic ca un agent de vânzări insistent, din ușă în ușă. Președintele a ajuns să recite insultele la care odinioară măcinau armate de răspândaci, postaci de partid și trâmbițași de ocazie pe la televiziuni obscure. Unde a dispărut toată această armată? Iată o întrebare de zece puncte. Imaginați-vă un fuhrer transpirat, aflat în pragul prăbușirii finale, încercând să redacteze singur ultima proclamație sforăitoare, dactilografiind stângaci și ridicol, cu două degete și degetul mic ridicat. În acest context nu mai este atât de ieșit din comun că Traian Băsescu, plictisit probabil de atacurile uzuale împotriva guvernului, trece la adevărate procese de intenții la adresa lui Victor Ponta. Acesta e hoț și corupt, zice Băsescu. Nu unul oarecare, ci cel mai mare, precizează cu privirea cuiva cu mințile duse. Acciza la combustibil nu este pentru autostrăzi, este destinată să asigure fonduri electorale pentru partidele din majoritatea parlamentară, sună acuza paranoică. Dovada? Ce dovadă, infracțiunea abia urma să aibă loc, noroc că s-a sesizat vigilentul Băsescu. Și totuși, de unde până unde, are președintele un fir, o dovadă, oricât de subțire? Presa se freacă la ochi, incapabilă să treacă peste gogorița enormă a acuzelor politicianiste și a procesului de intenție evident. Nu sunt deci dovezi, dar știe el, Băsescu. Și ca să ne convingă că putem pune bază pe ce spune, se lansează într-un atac la fel de uluitor din care nu înțelegem decât că președintele face referiri la accidentul de vânătoare al senatorului Ilie Sârbu pe care-l numește repetat ”tata-socru”. Pentru o clipă îmi pun întrebarea cum va fi rezumat discursul președintelui într-un raport diplomatic trimis, să spunem, la Berlin. Mă cutremur.

Inepțiile continuă într-un ritm dezlânat. Președintele dorește mutarea frezelor de săpat galerii de metrou din București pe Valea Oltului ”pentru a străpunge muntele”. Nicolae Ceaușescu, dictatorul care cerea în fața Casei Poporului ”fântâni care să curgă în sus”, se răsucește pesemne în mormânt.

Trei. Din Traian Băsescu, președintele, a rămas foarte puțin. Din personajul colectiv al activistului mărunt, al propagandistului agramat și al postacului specializat în limbaj de mahala, abia dacă se mai ițește, pe ici, pe colo, silueta președintelui de țară. Dar chiar și așa, ceea ce se vede este partea profund negativă, definitorie pentru cariera prezidențială a lui Traian Băsescu. Vestigiile rămase sunt cele ale președintelui autocrat, cu reale înclinări tiranice, incapabil de toleranță, irascibil și obtuz la diversitatea opiniilor. Traian Băsescu, dușmanul declarat al libertății de exprimare, refractar la critici, oricât de constructive, cu un picior deja în groapa politică pe care singur și-a săpat-o, apare și acum incapabil să se raporteze principial, corect la presa liberă. Pentru Traian Băsescu conceptul de presă, de mass media românească nu există, a fost desființat. În locul acestui concept fundamental al democrației, Băsescu pune magiunul cu prune al trusturilor lui Voiculescu, amestecat cu televiziunea lui Ghiță și pudrat cu tot ce mai rămâne din ”dușmanii” lui, care-i vor răul personal și al fiicelor sale. În extrema aialaltă, Băsescu știe că mai există ”emisiunea aia, a lui Turcescu” și cel care le cerea în 2012 cu emfază românilor să nu se mai uite la Antena 3 acum se grăbește să le indice acelorași să caute ei, ”labeunuteve” nu-știu-ce dezinformare obscură, dar care i se pare de mare importanță președintelui. Incapacitatea de a se raporta corect la libertatea de opinie presupusă de o presă liberă și independentă va rămâne cu siguranță stigmatul istoric al președintelui Băsescu, politicianul care va rămâne consemnat oficial ca cel mai mare adversar al libertății de expresie din România post 89.