Veste bună pentru români: Noile reglementări privind RAMBURSAREA anticipată a CREDITELOR

| 18 iun, 2014

Senatorii au adoptat tacit o propunere legislativă prin care rambursarea creditelor să fie făcută în funcţie de opţiunea titularului, în lei sau valuta de referinţă.

Potrivit propunerii, rambursarea, totală sau parţială, anticipată a creditelor şi a dobânzilor aferente creditelor utilizate, se poate efectua în moneda în care s-a acordat creditul, în moneda de referinţă a creditului sau în lei, în funcţie de opţiunea titularului, relatează Agerpres.

De asemenea, se mai spune că valoarea creditului de rambursat, prin recalcularea în lei, se determină prin înmulţirea soldului creditului cu cursul de schimb mediu lunar, stabilit de BNR, al monedei în care s-a acordat creditul sau moneda de referinţă a creditului, din luna în care s-a încheiat contractul de credit.

Citeşte şi: Poţi returna în 14 zile orice produs cumpărat! De azi LEGEA te protejează în faţa comercianţilor

Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2010 privind contractele pentru consumatori este iniţiată de mai mulţi senatori şi deputaţi, iar Senatul este prima cameră sesizată.

CITEŞTE AICI PROIECTUL DE LEGE

Proiectul urmează să inte în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

Citeşte şi: Veste bună pentru români - Scad dobânzile la credite

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ