Veste bună pentu români! Ar putea avea încă trei zile libere

| 30 iul, 2014

Angajații români ar putea avea încă trei zile libere. Ziua bunicilor, Ziua egalităţii salariale și Ziua egalității de șanse între femei și bărbați se află deja pe lista dezbaterilor parlamentare, în stadiul de propuneri, pentru a deveni zile nelucrătoare.

În plus, parlamentarii propun că dacă o sarbătoare legală cade într-o joi, și ziua de vineri să fie liberă, astfel încât angajații să se bucure de un week-end prelungit.

Anul acesta, angajații, și în special bugetarii, beneficiază de 12 zile declarate libere prin Codul Muncii. Din cele 12 zile, doar nouă sunt în timpul săptămânii.

Astfel, pe lângă sărbătorile legale precum Crăciunul, Paștele, Rusaliile, Sfântul Andrei sau Adormirea Maicii Domnului, angajații ar putea avea liber și pe 10 februarie, pentru marcarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

Propunerea este susţinută de mai mulţi senatori şi deputaţi şi iniţiată de parlamentarul UDMR Rozalia Biro, potrivit stiri.tvr.ro.

O altă propunere este înaintată de o femeie parlamentar, care vrea ca data de 15 februarie să devină Ziua naţională pentru egalitate salarială, în condițiile în care, pentru a câştiga la fel ca un bărbat, o femeie ar trebui să muncească două luni în plus pe an.

Tag-uri: bugetari, zi libera
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ