Victor Ponta, încercuit de revoluţionari la ieşirea de la bilanţul DNA

| 24 feb, 14:21

Victor Ponta a fost întâmpinat, la ieşirea de la bilanţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de mai mulţi revoluţionari care au vrut să-şi arate nemulţumirea faţă de modificarea Legii recunoştinţei. Aceştia i-au cerut premierului o întâlnire, însă Ponta i-a refuzat spunând că legea nu ar mai fi la Guvern, ci la Parlament.

Revoluţionarii au avut o discuţie în contradictoriu cu premierul Victor Ponta. „Nu s-a stabilit nimic, de 3 ani de zile vă rugăm să ne primiţi să stăm de vorbă”, i-a spus premierului unul dintre revoluţionari.

„Legea nu mai e la mine, e la Parlament", a afirmat, la rândul său, Victor Ponta. Totodată, Ponta a insistat că modificarea actului normativ era necesară, pentru că altfel însemna să fie puse în plată 20.000 de indemnizaţii de revoluţionari.

"Nu sunt 20.000 de revoluţionari. (...) La Parlament, stau de vorbă la Parlament. (...). Când este (actul normativ - n.r.) în comisie, vin şi eu", le-a spus premierul protestatarilor, citat de Agerpres.

Executivul a modificat în ianuarie, printr-o ordonanţă, Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987. Această OUG prevede că, "pentru anul 2015, persoanele care au calitatea de 'Luptător rănit fără grad de invalididate' şi de 'Luptător reţinut' vor beneficia de o indemnizaţie reparatorie lunară în sumă de 2.020 de lei".

Citeşte şi: Scrisoare deschisă a revoluționarilor timișoreni către premier. Ce i-au transmis

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ