Victor Ponta: Rectificarea bugetară nu va modifica deficitul bugetar

| 15 sep, 2014

Victor Ponta a declarat că nu se ia în considerare modificarea deficitului bugetar la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an.

"În afară de cei 0,2% pe care i-am solicitat pentru cheltuieli militare, cheltuieli pentru Ministerul Apărării Naţionale, nu, şi nici nu avem nevoie. Problema noastră în acest moment este că nu prea am cheltuit banii, nu că nu ne ajunge deficitul", a punctat premierul Victor Ponta referitor la a doua rectificare bugetară.

În acelaşi context, premierul a negat că ar lua în calcul încheierea acordului cu FMI mai devreme de termenul care expiră în martie

Autorităţile române vor discuta în cursul acestei săptămâni, la Bruxelles, cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale despre a doua rectificare bugetară, reformele structurale şi despre evoluţia situaţiei economice, a declarat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu.

Răspunzând unei întrebări din partea jurnaliştilor, oficialul MFP a precizat că ţinta convenită de deficit bugetar pentru anul 2014 nu se modifică.

'Vom avea discuţii cu reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale în principiu pe a doua rectificare bugetară, pe reformele structurale pe care le avem în vedere cu FMI şi care sunt în scrisoarea de intenţie şi practic o updatare la situaţia economică pe care o avem azi, relativ cu iulie, când a fost ultima misiune tehnică a FMI în România', a afirmat Ioana Petrescu.



loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ