Victorie MARE la handbal! România a învins Ungaria la Campionatul Mondial

| 12 dec, 2013

Naţionala feminină de handbal a României a învins echipa Ungariei cu scorul de 21-17 (8-10), joi seara, la Novi Sad, într-o partidă din Grupa D a Campionatului Mondial care are loc în Serbia.

Fetele lui Tadici au fost conduse la pauză la două diferenţă, dar au reuşit o repriză secundă fantastică şi s-au desprins pe final. În urma acestei victorii, România a acumulat șase puncte și a egalat Ungaria în clasament. În precedentele partide, tricolorele au bătut Tunisia cu 27-17, Australia cu 32-13 și au pierdut în fața Germaniei cu 23-26. Următorul meci va fi contra Cehiei, vineri seară.

"Ar fi trebuit să avem patru victorii, dar fetele au jucat prost cu Germania. Am început prost, așa cum s-a întâmplat și cu Germania, am continuat pe același grafic și am alergat după adversare. În repriza a doua, noi am revenit spectaculos și ele nu mai puteau să facă nimic. Am avut liniștea permanentă că arbitrii nu vor să fure, dar au făcut multe greșeli împotriva noastră. Important este că am ajuns la un nivel ridicat și avem acum speranțe pentru parcursul următor, mai ales că nu avem probleme medicale. Cred că fetele pot să facă o mare performanță, dar prefer să mă abțin la continuarea acestei afirmații", a spus preşedintele Federaţiei de Handbal, Cristian Gațu, la Digi Sport 1

Tag-uri: handbal, romania, Ungaria
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ