Vodafone România a câştigat 340.000 de clienţi în ultimul an

| 19 iul, 2013

Vodafone România, cel de-al doilea operator de comunicaţii mobile de pe piaţa locală, avea la finalul trimestrului trecut un portofoliu de 8.138.354 de clienţi ai serviciilor mobile, în creştere cu 57.064 faţă de trimestrul anterior şi cu 339.943 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Veniturile din servicii au scăzut cu 4.1% pe bază organică, faţă de acelaşi trimestru al anului anterior. Dacă excludem impactul scăderii tarifelor de terminare, veniturile din servicii ale Vodafone România au crescut cu 1,1%, faţă de aceeaşi perioada a anului trecut.

Veniturile din date mobile au crescut cu 26,3% în acest trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită adopţiei puternice a noilor oferte din portofoliul nostru, care includ servicii de Internet mobil.

“Ne bucurăm să vedem o creştere a business-ului nostru în primul trimestru al anului financiar, încheiat la 30 iunie 2013, ceea ce confirmă tendinţa pozitivă pe care o anticipăm în trimestrele anterioare. Dacă excludem impactul scăderii tarifelor de terminare, veniturile noastre din servicii au crescut de la un an la altul. Aceasta creştere se datorează succesului pachetelor RED în rândul clienţilor noştri, atât consumatorii individuali, cât şi companii”, a declarat Inaki Berroeta, Preşedinte şi CEO, Vodafone România.

ARPU Mobil(Venitul Mediu pe Utilizator pentru serviciile mobile) a atins 6,5 Euro în acest trimestru, ceea ce reprezintă o crestere de 8,5% faţă de trimestrul anterior, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ARPU Mobil a scăzut cu 8,7%.

La 30 iunie, 2013, abonaţii serviciilor Vodafone reprezentau 40,4% din baza de clienţi, iar utilizatorii Cartelei Vodafone, 59,6%. Utilizatorii serviciilor prepay au crescut cu 0,3 puncte procentuale de la un trimestru la altul şi cu 2,6 puncte procentuale, de la un an la altul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ