Zgonea: Crin Antonescu să îşi continue campania fără atacuri la colegii din PSD

| 01 noi, 2013

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, îl invită pe preşedintele Senatului, Crin Antonescu, la dezbaterile privind Codul de conduită al parlamentarilor şi îşi exprimă speranţa că liderul liberalilor îşi va continua campania pentru alegerile prezidenţiale 'fără atacuri la adresa colegilor din PSD'.

"Din declaraţiile pe care le-a făcut Crin Antonescu  în care spunea că nu am făcut USL-ul ca să îi punem cămaşă lui Remus Cernea, mi-am dat seama că acesta a fost singurul lucru pe care l-a reţinut Antonescu din prevederile noului Cod de Conduită al parlamentarilor. Noi lucrăm în prezent la definitivarea acestui Cod şi îl invit pe Crin Antonescu să participe la dezbateri",  a declarat Valeriu Zgonea, citat de Agerpres


Preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că respectivul Cod conţine numeroase prevederi privind prezenţa la lucrări, transparenţa în activitatea legislativă sau criterii referitoare la corectitudinea aleşilor în activitatea lor în Parlament.

"Avem într-adevăr şi prevederi privind ţinuta parlamentarilor, dar dacă Antonescu doreşte ca senatorii să poată veni la muncă în şlapi şi bermude sau să se ducă la spa, poate să ne spună acest lucru în cadrul dezbaterilor. Pe mine mă interesează ca parlamentarii să voteze legi, să se comporte decent, să nu chiulească, să vină la servici la timp şi să muncească acolo cât timp este nevoie pentru că de aceea sunt plătiţi din banii publici. Sper totuşi că Antonescu este de acord că USL a fost votată şi pentru aceste lucruri, iar Codul de Conduită ne va ajuta în acest sens. Şi mai sper că Antonescu îşi va continua campania pentru prezidenţiale fără atacuri la adresa colegilor din PSD"
, a mai subliniat Zgonea.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a afirmat joi că USL nu a fost construit pentru 'a i se pune cămaşă' deputatului Remus Cernea, ci pentru a fi discutate acele lucruri care par a nu fi în ordine în societatea românească.

"Dacă domnul preşedinte Zgonea crede că noi am făcut USL ca să-i punem cămaşă lui Cernea, eu nu cred asta. Eu cred că am făcut USL ca să vorbim, să legiferăm, să discutăm lucruri care par a nu fi în ordine în societatea românească, indiferent că ele se leagă la un moment dat de sistemul de justiţie, de relaţiile internaţionale", a declarat Antonescu, joi, într-o emisiune televizată.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ