Victor Ponta: Cei de la PNL-PDL să nu mai folosească justiția politic

| 08 iun, 17:50

Victor Ponta a declarat luni, după încheierea ședinței a Comitetului Executiv PSD, că toată lumea vrea ca guvernul în fruntea căreia se află să meargă mai departe. Acesta le-a atras atenția celor de la PNL să nu mai folosească justiția în scop politic.

”În unanimitate, lumea și oamenii vor să continuăm o guvernare care probabil merge prea bine și care are în perioada imediat următoarea are în plan următoarele obiective: adoptarea codului fiscal, a masterplanului de transport și finalizarea legii privind salarizarea. Din aceste motive și multe altele o criză politică, vă spun cine are de câștigat, poate are de câștigat Rusia sau alt dușman al României. Ar fi cea mai mare greșeală. Vrem să ne ducem la bun sfârșit mandatul. Vrem să le cerem celor de PNL să nu ne mai folosească justiția în scopuri politice. Toți colegii din coaliția de guvernare au spus că trebuie să mergem mai departe”, a declarat Ponta.

”Dacă fac manifestări ilegale atunci Blaga și Gorghiu trebuie să răspundă în fața legii”, a fost răspunsul premierul legat de planurile pe care le are PNL.

”I-am rugat pe colegii mei pentru o singura dată să nu voteze politic, ci să voteze juridic. Mi-au dat toți dreptate”, a conchis acesta.

 

Citeşte şi: Reacţia PNL după votul din Comisie în cazul Ponta

 

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ