102 ani de la moartea lui Caragiale. Cine au fost doamnele din viaţa scriitorului

| 09 iun, 2014

În ziua de 9 iunie 1912 a încetat din viaţă, la Berlin, scriitorul Ion Luca Caragiale.

Doamnele domnului Caragiale

E un titlu nascocit de domnul Valentin Silvestru, cel care stia totul despre tot si toate. Cel care l-a iubit mult pe I.L. Caragiale.

In viata, femeile din viata lui Ion Luca au fost mama sa, Ecaterina L. Caragiale, sora lui, Lenti (Lenci), Maria Constantinescu, mama lui Mateiu, Veronica Micle, Momuloaia, Leopoldina Reinecke, sotia sa Alexandrina (Didina) cu fiica sa, Ecaterina, Cella Delavrancea (fiica prietenului sau Barbu Stefanescu Delavrancea) si toata lumea femeilor din timpul sau. Asta se vede bine oglindindu-se in personajele sale feminine care domina lumea barbatilor, sunt abile, trag sfori, au interes si-l rezolva urgent, caci se prefac umile, demiagresive, batause, sarcastice, dominatoare.

Femeile lui Caragiale nu au inhibitii, le place sa vorbeasca, sa ciripeasca, sa se lamenteze, sa gesticuleze, sa se isterizeze.

In dosul acestor crochiuri feminine, se arata un nenea Iancu, un pic misogin sau cum se spune – nu foarte moral – amoral. Dar in viata de toate zilele a fost respectuos, curtenitor, iubitor cu femeile din familia sa. Despre femeile din opera lui Caragiale putem vorbi altadata.

Cella Delavrancea

A fost un mare admirator al talentului de pianista cu care fusese inzestrata fiica cea mare a prietenului sau. El e cel care informeaza de marele ei talent repurtat la München, unde el a fost in sala cu fiica lui Tuschi (Ecaterina). Expresia publica a pretuirii lui sta in articolul din Universul din 4 Mai 1909, care incepe cu 'A fost odata un copil mintos...' si parabola se termina cu '...tanarul erou este Cella Delavrancea, monstrul salbatic este arta, iar baba batrana din poveste sunt eu Ion Luca Caragiale'. Acea baba prevazuse puterea copilului de a imblanzi calul salbatic – si-a gasit stapanul, cu sufletul calareste, nu cu trupul si calaretul asta mititel are sufletul calului salbatic. Caragiale a fost un mare meloman si a facut din cronica un basm si nu un articol in termeni tehnici.

Cella Delavrancea l-a adorat si scrie: 'Caragiale a fost un ???? . Cine a avut norocul sa-l asculte vorbind, oriunde la o adunare, ori intr-un ungher din vagonul restaurant, n-are sa uite niciodata aceasta icoana a inteligentei omenesti'. Caragiale o poreclea pe Cella – Aghiuta.

Lenci

Lenci(Elena) sora lui de care il lega o iubire frateasca, dar si o prietenie asa ca intre barbati. Avea sa moara de cancer si asta l-a dezechilibrat pe Caragiale. Stim ca a existat o corespondenta frumoasa intre ei, dar as mentiona aici o scrisoare a lui Caragiale din 1905.

'Mi se anunta ca nenorocita de sora-mea a intrat in faza finala a bolii. A fost supusa unei punctii pentru extragerea apei care o suferea si acum, foarte redusa de puteri, simte dureri ingrozitoare care ii ajung pana la inima. Doctorii care au intepat-o spun ca cel mult o luna, doua poate sa o mai duca – mai departe remisiune nu este de sperat.'

Si Lenci raspunde scurt: 'Draga Iancule, Mama ti-a scris destula biblie (adica lucruri serioase). Eu iti scriu numai ca te doresc si ca iti doresc ca intotdeauna sa fii sanatos si multamit. A ta sora Lenci'.

Lenci si Caragiale isi scriau si foloseau adesea expresii grecesti ca 'Plusios tu casmu' – bogatie a lumii. Ei nu vorbeau greceste, dar auzisera expresia la bunica lor si surorile tatalui care vorbeau inca limba. Invatata in casa parinteasca, Caragiale folosea aceasta expresie cu un pic de ironie – desi era un apelativ afectuos. Lenci isi adora fratele si scrisorile ei erau induiosatoare.

'Dragul meu frate,/ Cu tot dorul meu de tine, du-te si plimba-te unde vrei si sa-ti iasa afacerile. De mine nu avea grija, ma ingrijesc, ca multumirea sa-ti fie deplina sa ma gasesti sanatoasa. Sora ta care te doreste mult, Lenci.'

Ecaterina Caragiale care a trait mult, aproape 90 de ani, a murit in 1954. Era fiica lui Caragiale si a Alexandrinei Burelly. I se spunea Tuski si uneori Kothinka. A fost cunoscuta drept Ecaterina Logadi si cunoscuta in ipostaza de memorialista. A lasat un foarte interesant manuscris, cuprinzand amintirile sale despre scriitor si viata de familie, alaturi de parinti si de fratele sau, Luca.

Ecaterina Momolo – Momuloaia – care i-a lasat o buna mostenire, partea cea mai importanta fiind o mosie-n Vlasca. Cam tardiva, se plangea Caragiale, dar a fost zana buna, zana din poveste.

Idilele lui nenea Iancu

E adevarat, nu-i adevarat, I.L. Caragiale a avut pe rand o idila semivinovata cu Veronica Micle – fapt iertat de Eminescu. Era prieten cu nenea Iancu. O alta aventura amoroasa a urmat, numita de Caragiale 'amoroasa cu Leopoldina Reinecke'.

Apoi o legatura neoficiala cu Maria Constantinescu, din care s-a nascut viitorul autor al cartii 'Craii de Curtea-Veche', Mateiu Caragiale, care a fost legitimizat si recunoscut de tata. Si-apoi se spunea ca a parasit-o 'pentru o casatorie avantajoasa', scrie Serban Cioculescu in 'Caragialiana'. Dar n-a fost asa. Caragiale s-a indragostit de Alexandrina Burelly pentru ochii ei nespus de frumosi. 'Ochii ei cei mai frumosi', cum spunea Caragiale. Dar n-a avut zestre si nici n-a interesat-o mondenitatea, lumea buna, pur si simplu, n-a fost interesata. Ba chiar dupa Post Justas Nuptias, a incetat sa o frecventeze. L-a iubit, l-a ingrijit, i-a fost foarte devotata lui Caragiale, care era si el un foarte iubitor sot si un tata minunat. I-a cazut din cer o mostenire – 'averea Momuloaiei' si asta le-a dat putina tihna.

I.L. Caragiale a fost un om de mare candoare sufleteasca si asa a fost si sotia lui. Caragiale a fost un om foarte trist. Sotia lui, minunata lui sotie, eleganta, blanda, foarte blanda, i-a urmarit mereu 'steaua'. L-a admirat, l-a iubit si i-a dat acea stabilitate formidabila. Cu toate ca I.L. Caragiale iubea cafeneaua ca pe o amanta, ca pe o a doua sotie, Alexandrina, iubitoare, statea acasa si-l astepta.

Alexandrina stia bine ca nenea Iancu e trist, uneori chiar depresiv, si de aceea facea tot ce se poate spre a-si regasi buna dispozitie acasa, glumind, razand, ascultand muzica buna – Beethoven, Mozart, Grieg, Scarlotti...

Damele, domnule! Aveau obiceiul sa-mi zica Iancule, iar unele chiar 'ma Iancule!'. Nici un respect.

Citeşte mai mult pe Jurnalul.ro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ