25 de dosare penale referitoare la Bercea Mondial s-au soluţionat prin netrimitere în judecată

| 17 iul, 2014

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal au soluţionat, începând din 2006 şi până în prezent, 25 de dosare penale privindu-l pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, în toate cauzele soluţiile fiind de netrimitere în judecată, arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

'Cu privire la dosarele penale soluţionate în perioada 2006 şi până în prezent privind pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, acestea sunt în număr de şapte la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, nouă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina şi nouă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş nu s-au înregistrat dosare penale privind pe Sandu Anghel. În toate cauzele s-au adoptat soluţii de netrimitere în judecată', se precizează în comunicat.

Citeşte şi Dosarul Bercea-Băsescu. Marian Căpăţână: Plătesc ca FRAIERUL oalele sparte de Mircea Băsescu

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Amina Pantelimon, a precizat joi, pentru AGERPRES, că faptele pentru care s-au efectuat cercetări în dosarele penale menţionate, care au fost soluţionate cu netrimitere în judecată, sunt: lipsire de libertate, tentativă de viol, ameninţare, şantaj, evaziune fiscală, spălare de bani, înşelăciune, distrugere, lovire, instigare la fals intelectual şi uz de fals, dare de mită, abuz de încredere, executarea fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor legale a lucrărilor sau continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a solicitat săptămâna trecută Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova să verifice şi să comunice, până pe 16 iulie, evidenţa dosarelor în care au fost efectuate cercetări faţă de Sandu Anghel soluţionate de această unitate şi unităţile de parchet din subordine, din anul 2006 până în prezent, precum şi soluţiile dispuse în acestea.

Citeşte şi DOCUMENT. Rechizitoriul DNA din dosarul lui Mircea Băsescu

În funcţie de datele transmise, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii va lua o decizie, a informat un comunicat al CSM din 9 iulie.

'Secţia pentru procurori a CSM (...) faţă de aspectele învederate în şedinţa Plenului CSM de către judecătorul Horaţius Dumbravă, în legătură cu numărul dosarelor penale soluţionate pe numele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, de către unităţile de parchet din raza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova (...) a constatat că nici din cuprinsul raportului menţionat şi nici din actele ataşate acestuia nu rezultă date referitoare la dosarele soluţionate pe numele lui Sandu Anghel de către unităţile de parchet din raza PCA Craiova', se preciza în comunicatul CSM.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ