A fost stabilit un nou termen în dosarul retrocedărilor de păduri

| 31 oct, 2014

Tribunalul Sibiu a stabilit vineri data de 7 noiembrie ca termen de judecată pentru dosarul retrocedărilor de păduri, după ce noul avocat al lui Gheorghe Sturdza Paltin a cerut amânarea, a precizat pentru AGERPRES, judecătoarea Laura Popa, purtătoarea de cuvânt a instituţiei.

'A fost o cerere de amânare din partea noului avocat din partea lui Sturdza, (...) care a formulat o cerere de amânare şi instanţa i-a acordat termen o săptămână. Deci, în 7 noiembrie ora 12,00, pentru pregătirea apărării', a explicat judecătoarea Laura Popa.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) susţin că, începând cu 24 iunie 2013, inculpaţii Gheorghe Sturdza Paltin, Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, Dan Costin Bengescu şi Andrei Hrebenciuc au constituit un grup (la care au aderat/sprijinit ulterior şi alte persoane), care urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, emisă în mod presupus fraudulos.

'În baza unei înţelegeri prealabile cu inculpaţii Dan Bengescu, Viorel Hrebenciuc şi cu suspecţii Victor Prodan, Nicolae Mergeani, Andrei Hrebenciuc a determinat-o pe suspecta Carmen Elisabeta Drăgoi, administrator al SC Reşedinţa Vârstnicilor, să încheie un contract cu Gheorghe Sturdza Paltin, prin care societatea a dobândit calitatea de promitent cumpărător alături de Dan Bengescu pentru suprafaţa de 43.277 ha, dobândită prin decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, la preţul de 2.500 de euro/ha. Preţul tranzacţiei, de 2.500 euro/hectar, a fost de aproximativ 3 ori mai mic decât valoarea de piaţă, întrucât contractul masca, în cuprinsul său, şi cumpărarea de influenţă de la autorităţile din judeţul Bacău', se spune într-un comunicat al DNA.

Gheorghe Paltin Sturdza, urmaş al lui Dimitrie Sturdza şi fost proprietar a zeci de mii de hectare de pădure în Moldova, ar fi obţinut ilegal, potrivit procurorilor, peste 40.000 de hectare de pădure. 

În procesul de la Sibiu, Comisia judeţeană de fond funciar Bacău şi Direcţia Silvică Bacău solicită revizuirea deciziei judecătorilor de la Covasna, care i-au restituit pretinsului moştenitor 43.000 de hectare de pădure.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ