Adevărul despre Steaua din Betleem

| 10 feb, 2014

Conform tradiției biblice, Steaua din Betleem este astrul care a apărut în noaptea nașterii lui Iisus. Această stea i-a ghidat pe cei trei magi până la locul în care s-a produs marele eveniment.

Oamenii de știință din întreaga lume au încercat, de-a lungul timpului, să identifice momentul dar și corpul ceresc care a anunțat nașterea Domnului. Cu toate că teoriile emise de specialiști sunt multiple, chiar și în ziua de astăzi apariția acestei stele rămâne un mister neelucidat.

În acest sens, mai multe teorii sunt considerate valabile, în funcție de factorii care s-au luat în considerare, dar și de momentul apariției astrului. Se presupune că fenomenul s-a produs în jurul anului 0 și cuprinde diverse aspecte. În primul rând, cea mai vehiculată teorie este cea a triplei conjuncții a a planetelor Jupiter si Saturn în constelația Peștilor. Alinierea celor două planete în această constelație a dat impresia apariției unei stele care lumina atât de puternic. Această teorie a fost elaborată în 1606 de către celebrul astrolog Johannes Kepler.

Conform calculelor omului de știință, această triplă conjuncţie s-a produs în anul 7 d. Hr și a avut trei momente de maximă intensitate: pe 23 mai, la 3 octombrie si pe 4 decembrie. De asemenea, diverse texte antice susțin faptul că steaua magilor a putut fi observată pe cer timp de mai bine de 5 luni în anul 7 î. Hr.

Cu toate că lucrurile referitoare la steaua magilor sunt destul de clare, au mai existat și alți oameni de știință care au contestat această teorie. Ca si contra argument, ei sunt de părere că conjuncția a existat, dar în acest proces a intervenit și Luna, care se afla într-o fază de creșcent, motiv pentru care steaua magilor dădea impresia ca fiind divină.

O altă teorie speculativă, susține că steaua magilor a fost de fapt cometa Halley, care a fost vizibilă cu ochiul liber în anul 12 î. Hr. Această imagine a fost susținută cu tărie de către pictorul Giotto di Bondone, care a pictat celebrul tablou “Închinarea Magilor”. Pictorul a înfățișat Steaua din Betleem precum o cometă, fapt care i-a împins pe iubitorii de artă să facă legătura cu cometa Halley, care s-a mai văzut ulterior ți în 1301.

De asemenea, mai există voci care sunt de părere că steaua magilor ar fi fost explozia unei supernove de dimensiuni colosale. Cu toate că această ipoteză pare interesantă, oamenii de știință nu au găsit nicio dovadă care ar putea s-o susțină, scrie efemeride.ro.

Steaua din Betleem rămâne un fenomen misterios, care din întâmplare sau nu, a coincis cu nașterea lui Iisus. Acest fapt poate fi considera o simplă coincidență, dar așa după cum spunea și Einstein, ” coincidenţele reprezintă modul în care Dumnezeu doreşte să rămână anonim”.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
10 feb, 2014
sanis
data nasterii
Pentru a fixa in timp fenomenul "steaua magilor" ar trebui sa stim CIND s-a nascut Iisus. Ori, daca fenomenele astronomice pot duce la o perioada intre 11BC si 7 AD, Evangheliile indica mai curind 4BC (Irod cel Mare era inca viu). De fapt, nu se stie nimic.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ