Adrian Năstase îşi recuperează în instanţă averea pusă sub sechestru de DNA

| 06 iul, 17:05

Adrian Năstase a câştigat, în primă instanţă, procesul în care a cerut ridicarea sechestrului asigurător instituit de DNA pe locuinţa sa din strada Zambaccian şi pe suma de 118,650 de dolari, aflată într-un cont la BCR. Decizia luată luni de Tribunalul Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile de la pronunţare.

O instanţă de la Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză lui Adrian Năstase în procesul în care acesta a contestat sechestrul impus pe o parte din averea sa de procurorii DNA şi Direcţia Generală Regionalăa Finanţelor Publice Bucureşti.

Hotărârea judecătorului a fost publicată în urmă cu puţin timp pe portalul instanţelor de judecată din România: "Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi respinge cererea în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea. Dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa emisă la data de 25.01.2010 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie în dosarul penal nr. 68/P/2008 şi menţinut prin Decizia penală nr. 1/06.01.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1919/1/2013. Dispune radierea din cartea funciară nr. 2975/7 a localităţii Bucureşti, sector 1, deschisă cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. Muzeul Zambaccian .... aparţinând reclamanţilor Năstase Adrian şi Năstase Daniela, a sechestrului asigurător. Dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 118.650 USD, consemnată la Banca Comercială Română Sucursala Unirea, aparţinând reclamantului Năstase Adrian, prin Ordonanţa din data de 17.10.2008 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie în dosarul penal nr. 27/P/2008 şi menţinut prin Sentinţa penală nr. 176/30.01.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 514/1/2009 şi Decizia penală nr. 160/20.06.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2470/1/2012. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, care se depune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a V - a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.07.2015".

Banii reprezintă o parte din fondurile despre care procurorii DNA au suţinut în dosarul Zambaccian că familia Năstase i-ar fi dat lui Ioan Păun, fost consul al României în China, pentru a le cumpăra diverse produse şi despre care fostul prim-ministru a susţinut că nu sunt ai lui.

Soţii Năstase au depus la dosar mai multe acte, atât de la un executor judecătoresc care susţine că şi-a recuperat toată paguba, precum şi de la ANAF, care arată mai multe plăţi făcute de fostul premier, precum şi faptul că acesta şi soţia nu figurează în evidenţele Fiscului cu alte tipuri de datorii. Chiar dacă DNA a solicitat respingerea cererilor familiei fostului premier, pe motiv că numai părţile civile - în speţă Inspectoratul de Stat în Construcţii şi ANAF, în calitate de creditori - pot confirma că şi-au primit bani, judecătorii au decis în favoarea familiei Năstase.


Tag-uri: Adrian Nastase, DNA
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ