ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. O ştampilă de vot dispărută în primul tur, adusă la secţie de o bătrână

| 16 noi, 2014

O ştampilă de vot dispărută în primul tur al alegerilor prezidenţiale de la o secţie din Cluj a reapărut duminică, când o bătrână a adus-o înapoi.

Potrivit preşedintelui BEJ Cluj, Monica Trofin, ştampila dispăruse din incinta secţiei numărul 2 din Cluj-Napoca, organizată la Colegiul Economic 'Iulian Pop', situat în centrul oraşului.

La acel moment, în data de 2 noiembrie, la primul tur de scrutin, procesul electoral a continuat la acea secţie cu doar patru ştampile din cinci. La momentul raportării dispariţiei ştampilei, pentru acest caz a fost deschis un dosar penal de către poliţie, urmând ca ancheta să îşi urmeze cursul. 

Conform Elenei Rusu, preşedintele secţiei din care a dispărut ştampila, bătrâna care a plecat cu ea din greşeală are 84 de ani.

'Ştampila a fost adusă înapoi, duminică, de o femeie în vârstă de 84 de ani care a spus că a luat-o din greşeală şi că a pus-o în buzunar. Femeia a dat şi declaraţie în faţa poliţiştilor, iar ştampila respectivă a fost sigilată. Ea va fi predată către BEJ Cluj după ce se încheie procesul de vot. Noi am primit, acum, pentru turul al doilea cinci ştampile, după ce la primul tur am rămas cu patru în urma dispariţiei acelei ştampile', a spus Elena Rusu.

În judeţul Cluj au fost organizate 654 de secţii de votare, iar în total, pe liste sunt înscrişi 602.620 de alegători. Secţiile au fost dotate cu un total de 3.270 de ştampile de vot.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
14 feb, 01:51
VZv77fgFnB
1dyIDKzsfM0
I am truly enjoying the theme/design of your wbloeg. Accomplish you endlessly hurry hooked on some browser compatibility issues? A handful of my blog audience have complained about my locate not working acceptably in Traveler except looks vast in Chrome. Solve you have one recommendation to evade join this issue? http://eeintd.com [url=http://igrhqkvlc.com]igrhqkvlc[/url] [link=http://nyonnxwpa.com]nyonnxwpa[/link]
13 feb, 20:19
QaTZQkNC6
zbJ3bLnAmN
The elegance of these boigglng engines and CMS platforms may be the lack of limitations and ease of manipulation that permits builders to implement wealthy material and skin' the web site in these a means that with extremely tiny effort one would never ever recognize what it is making the site tick all without limiting subject material and effectiveness.
12 feb, 13:45
S3bnGtSeSZv
iPPXMi9V
The Zune concentrates on being a Portablle Media Player. Not a web brosewr. Not a game machine. Maybe in the future it'll do even better in those areas, but for now it's a fantastic way to organize and listen to your music and videos, and is without peer in that regard. The iPod's strengths are its web browsing and apps. If those sound more compelling, perhaps it is your best choice.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ