Alina Gorghiu: Peste 82% dintre tinerii din România cred că școala nu îi pregătește pentru câmpul muncii

| 14 sep, 23:15

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni seară, că o reformă a educației merită să fie gândită de toată lumea iar educația nu trebuie să mai fie tratată exclusiv de PNL, de PSD sau de Președinție.

"Educația nu aș vrea să mai văd că e tratată exclusiv de PNL, de PSD, de Președinție și atât. Aș vrea să cred că o reformă a educației merită să fie gândită de toată lumea, de aceea apreciez mesajul cu care președintele a ieșit astăzi. Peste 82% dintre tinerii din România cred că școala nu îi pregătește pentru câmpul muncii, vorbim de unul din 10 tineri care abandonează școala, de unul din 10 tineri care muncesc să-și susțină familia, vorbim de existența de zi cu zi, nu vorbim de cheltuieli de plăcere. Sunt niște cifre înspăimântătoare pe care noi le uităm sau le vehiculăm în spațiul public atunci când începe anul școlar și doar atât. Evident că aș vrea să văd un proiect ieșit din această dezbatere propusă de președinte, care nu se poate face de pe o zi pe alta", a spus Gorghiu la Antena 3, conform Agerpres.

Citeşte şi:  Klaus Iohannis, mesaj pentru Guvern: E o rușine națională

Ea a adăugat că modificarea extrem de frecventă a legislației în domeniu este cea mai mare greșeală a clasei politice.

"Ca să ai o educație competitivă trebuie să-i asiguri o finanțare corectă, după aceea te asiguri că ai și corpul profesoral corespunzător pentru a presta acest serviciu public. Avem nevoie de o racordare a curriculei la realitatea din câmpul muncii, avem o programă stufoasă care nu are legătură cu ce îi trebuie elevului", a completat Gorghiu.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că în educație trebuie începută o nouă reformă printr-o largă consultare publică în contextul în care în acest domeniu există foarte multe probleme.


"Reforme s-au făcut în fiecare an aproape și problemele au rămas, în mare, aceleași. Din acest motiv, eu, astăzi, vreau să propun un alt demers. Astăzi, propun să începem, printr-o largă consultare publică, o nouă reformă în învățământ. O largă consultare publică înseamnă că îi invit pe toți cei interesați și implicați să participe la această consultare — și societatea civilă, și sindicatele, și asociațiile profesionale, și instituțiile centrale și județene care se ocupă de școli, evident, universitățile. Îi invit pe toți cei care au informații, care au o gândire despre cum trebuie să arate școala românească și sper că, prin această largă consultare publică, care cred că va dura cel puțin doi ani, să reușim împreună să creăm bazele unei adevărate reforme a învățământului românesc, să creăm bazele unei reforme care aduce învățământul românesc în secolul XXI, care transformă profund școala românească, în așa fel încât elevul, când termină școala, să fie dorit la locul de muncă, să fie performant, să fie foarte bine integrat", a spus Iohannis la Palatul Cotroceni.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
15 sep, 00:45
Filip
Proiect
“Atunci cand iti este evident ca nu’ti poti atinge scopul nu schimba scopul, ci schimba metodele de actionare!” ~ Confucius

Colaborare cu bani din prima luna! 100-285 € lunar! Iti oferim o posibilitate de a colabora cu noi si de a lucra part-time sau full-time, in asa fel incat sa poti castiga imediat bani, 100 € lunar (part-time) sau 285 € lunar (full-time), din prima luna. Activitatea este usoara si placuta. Cerem seriozitate maxima! Pentru mai multe detalii trimite cuvantul PROIECT la adresa de e’mail: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ