Antonescu: Ruperea USL e singura şansă a lui Băsescu de-a avea un rol pe scena politică viitoare

| 13 noi, 2013

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că singura şansă a forţelor politice apropiate lui Traian Băsescu de a avea un oarecare rol pe scena politică viitoare este o rupere a USL.

"Domnul Băsescu este un jucător politic prin excelenţă. Este evident că, în situaţia în care ne aflăm, singura şansă şi a domniei sale şi a forţelor politice, câte sunt ele, în jurul domniei sale de a avea un oarecare rol pe scena politică viitoare este o rupere a USL, este un conflict, o competiţie, o bătălie, între PSD şi PNL, între Victor Ponta şi mine.

Ca preşedinte, ne-am obişnuit cu un preşedinte care joacă jocul politic intern într-un mod nepotrivit, neconform cu spiritul Constituţiei, dar, având în vedere că ne-am obişnuit cu asta, este aproape normal să încerce să potenţeze aceste tensiuni, pe cei mai slabi de constituţie să-i alarmeze, pe domnul Geoană să-l facă să se ofere şi aşa mai departe", a spus Antonescu, la Palatul Parlamentului.

El a punctat că niciodată nu a părăsit o alianţă, subliniind că niciodată, ca lider politic, nu a intrat într-un parteneriat pe care apoi să-l trădeze.

"Nu eu m-am dus să spun că dacă ar fi în turul doi Băsescu cu Ponta, hai să ne apărăm de baronii PSD-işti, că totuşi domnul Băsescu a făcut şi a dres. Eu nu am spus şi nu spun de atâţia ani de zile decât aceleaşi lucruri fundamentale. Nu fac decât o pledoarie şi o acţiune pentru ca Uniunea Social Liberală să-şi atingă toate obiectivele, pentru că asta am promis cetăţenilor. În rest, faptul că nu-l înjur de fiecare dată când doreşte un comentator sau altul pe domnul Băsescu asta este altceva", a mai menţionat preşedintele PNL.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ