APC se opune menţinerii repartitoarelor de căldură în apartamente, deoarece au erori foarte mari

| 04 feb, 2014

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC) se opune menţinerii sistemului de contorizare a consumului de căldură din apartamentele de bloc, prin repartitoare, considerând că acestea au erori foarte mari de măsurare, care pot ajunge până la 24% din consumul real.

Într-un comunicat remis, marţi, AGERPRES, APC arată că în urma mai multor analize şi evaluări realizate în baza sesizărilor primite de la consumatori, precum şi după studiul atent al legislaţiei în vigoare, a decis să respingă ideea montării repartitoarelor de căldură în apartamentele românilor, deoarece repartitoarele de costuri au erori foarte mari, ale căror limite pot ajunge la 24%. Aceste erori sunt recunoscute şi de Biroul Român de Metrologie Legală, atrage atenţia APC.

Prin Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/ 2006, s-a instituit obligativitatea montării de către proprietari a repartitoarelor de costuri, cu scopul de reducere a valorii facturilor, dar ulterior, aceste valori au crescut.

'Acest lucru s-a întâmplat în primul rând din cauză că repartitoarele de costuri au erori foarte mari, ale căror limite pot ajunge la 24%, erori recunoscute şi de Biroul Român de Metrologie Legală. Erorile acestor aparate sunt produse de factori interni - poziţia senzorilor, caracteristică de transfer etc. -, dar şi de factori externi (aproximativ 20 de factori - ex.: corpuri învecinate caloriferului, acoperirea anticorozivă a caloriferului, suprafaţa elemenţilor de calorifer, numărul elemenţilor, materialul din care este confecţionat caloriferul, curenţii de aer, debitul agentului termic etc.), factori neluaţi în seamă în momentul în care se aplică corecţiile pentru transformarea citirilor repartitorului în cost al încălzirii', arată APC.

Corecţiile aplicate citirilor nu sunt certe, unice şi standardizate, ci depind de bunul plac al fiecărei firme producătoare în parte, iar metoda de utilizare a citirilor repartitoarelor nu este metrologică, cum obligatoriu ar trebui să fie, pentru că nu se utilizează citirile directe, ci acestea sunt modificate folosind corecţii ce nu ţin cont de factorii interni şi externi ce influenţează citirea, transformându-se în unităţi de calcul, şi se consideră, în mod injust, că unităţile de calcul sunt proporţionale cu consumul real, explică reprezentanţii APC.

APC subliniază că repartitoarele nu sunt supuse controlului metrologic al statului.

Explicaţia instituţiilor statului este aceea că 'furnizarea şi facturarea energiei termice pentru încălzire, produsă şi distribuită prin intermediul sistemelor publice centralizate, se fac în mod obligatoriu pe baza măsurării consumurilor prin contoare de energie termică', adică cele de branşament, iar între locatarii unui imobil de tip condominiu repartitoarele de căldură sunt utilizate la repartizarea costurilor, nu la măsurarea consumurilor fiecărui consumator în parte, arată asociaţia.

'Toate aceste motive ne fac să afirmăm că repartitoarele determină costuri nereale, pe care suntem obligaţi să le suportăm, deşi nu este normal. Plătim cât consumăm? Evident, nu! Acesta este motivul pentru care noi spunem 'nu' repartitoarelor de căldură', arată preşedintele APC România, Costel Stanciu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 ian, 18:55
nic
Aceasta hotie este favorabila furnizorilor de caldura in detrimentul consumatorilor,Consider ca APC. daca este indreptatit ,sa faca demersuri pentru desfiintarea acestor repartitoare.Sa gaseasca o alta metoda de calcul pe apartament ex.suprafata locuibila a apartamentului care consider ca este cea mai apropiata de realitate .Aceste repartitoare sunt deja depasite ,ar fi cazul ca APC sa ia niste masuri pentru desfiintare lor.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ